Un minor de 17 ani, din municipiul Motru, este căutat de polițiști, după ce părinții au anunțat că a plecat de acasă și nu s-a mai întors.,,La data de 18 august, polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Motru au fost sesizați de o femeie de 56 de ani, din municipiul Motru, cu privire la faptul că minorul Olteanu Dorel-Mihai, de 17 ani, a plecat de la domiciliul din municipiul Motru şi până în prezent nu a mai revenit. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au efectuat cercetarea locului faptei, iar din verificări s-a stabilit că, la momentul plecării, minorul nu avea asupra sa actul de identitate sau sume de bani. La data dispariției purta un tricou alb cu inscripţie neagră în zona pieptului, pantaloni tip blug de culoare albastră, iar în picioare pantofi sport, de culoare albă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Cei care pot oferi detalii pentru găsirea minorului sunt rugați să meargă la cea mai apropiată unitate de Poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Și-a lăsat copiii acasă și a plecat cu mașina
O altă dispariție a fost anunțată, duminică, la Baia de Fier. O femeie de 27 de ani a fost pusă în urmărire la nivel național, după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
Soțul acesteia a cerut ajutorul polițiștilor. La plecare, tânăra le-ar fi spus copiilor săi că se va întoarce curând. ,,La data de 16 august, poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizaţi, prin apelul 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că soţia sa, în vârstă de 27 de ani, cu domiciliul în comuna Baia de Fier, a plecat voluntar de acasă în data de 15 august. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că s-a urcat într-o mașină, plecând într-o direcție necunoscută, spunându-le copiilor că se va întoarce curând. Din discuțiile purtate cu soțul acesteia a rezultat faptul că soţia sa pleacă frecvent de acasă, revenind după câteva zile”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj. Ieri, tânăra de 27 de ani s-a întors la domiciliu, unde o așteptau soțul și cei doi copii de 7 și 9 ani.
L.F.