Biserica și statul român au rânduit o zi de înaltă cinstire, recunoștință și pioasă pomenire comună dintre cei vii și cei care s-au jertfit pentru Slava Neamului Românesc și a credinței strămoșești realizată pe acest pământ, trăită vremelnic prin eroii noștri, bărbați și femei, aflați pe frontul de luptă pentru apărarea acestor idealuri sacre.
Această legătură cu totul specială pomenită unora ce au fost plămădiți din sufletul neamului și evlavia credincioșilor noștri, nu putea să fie decât aceeași zi cu sărbătoarea ÎNĂLȚĂRII Domnului nostru Iisus Hristos, simbol al cinstirii și un semn văzut de mărturie vie, de respect în fața celor de azi și de mâine, în fața celor de un neam cu noi și a întregii lumi pentru a prinde contur puternic și o năzuință edificatoare în perpetuarea veșnică a Credinței neamului milenar românesc.
Înălțarea Domnului Iisus Hristos devine astfel și Înălțarea celor căzuți la datorie, înfrânți în această lume care se înalță prin faptă și pildă și ne înalță și pe noi la Slava veșniciei Mântuitorului. Eroii noștri știuți sau neștiuți, înfrânți sau biruitori, anonimi sau deveniți legendă au rămas în conștiința noastră, în istoria neamului românesc ca fiind puntea de legătură veșnică a limbii, culturii, a tradițiilor și obiceiurilor provinciale în dialectul pur de pe timpul dacilor profund specific plaiului românesc. Așa ne regăsim în înaintașii noștri și ne legitimăm prin ei cu aceeași menire de perpetuare în fața neamului, a valorilor și adevărurilor reale de-a lungul vremurilor verificate de timp. Aici ne regăsim rădăcinile și izvorul din care primim energia necesară fluidului energetic al corpului, forța dăinuirii ce reprezintă încărcătura cu cele necesare binecuvântate de bunul Dumnezeu în grădina MAICII DOMNULUI pentru trăirea în armonie, pace și liniște sufletească, în apărarea Neamului Românesc și a Legilor în vigoare, iar jertfa înaintașilor să rămână pilde de neuitat în cartea vieții fiecăruia.
Așadar, creștinii ortodocși din România au sărbătorit pe 10 iunie Înălțarea Domnului Iisus Hristos, dar și Ziua Eroilor. Mai mult ca oricând, este o zi a recunoștinței profunde față de cei care, de-a lungul veacurilor, și-au sacrificat viețile pentru patrie, credință, libertate și dreptate. Lor le datorăm mai mult decât simpla noastră recunoștință. Le datorăm tot ceea ce avem noi astăzi. Le datorăm existența noastră ca stat național unitar și indivizibil.
Programul manifestărilor A.N.C.E. „R.M.” Gorj prilejuite de Ziua Eroilor din 10 iunie 2021
În memoria celor căzuți de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credință, libertate, dreptate, pentru apărarea țării și întregirea neamului s-a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită cu prilejul Zilei Înălțării Domnului Iisus Hristos și să fie sărbătoare națională a poporului român, prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920 și prin Broșura Ministerului de Război din 11.V.1923 intitulată „Programul ceremoniei înhumării ostașului necunoscut”. Ca urmare a conjuncturilor politice, prin Decretul nr. 71/1948, Ziua Eroilor a fost stabilită pe data de 9 mai, sărbătorindu-se cu prilejul Zilei Independenței de Stat a României și a Victoriei asupra Fascismului care a ținut până la Revoluția din decembrie 1989, când s-a revenit la marcarea ei de ziua Înălțării Domnului Iisus Hristos.
Conform precizărilor Guvernului României publicate în Monitorul Oficial, Partea I nr. 568 din 3 iunie 2021, „Autoritățile administrației publice locale organizează – în ziua de 10 iunie 2021 – cu sprijinul și participarea garnizoanelor militare, cultelor religioase, asociațiilor de veterani și al altor organizații neguvernamentale, ceremonii de depuneri de coroane și jerbe de flori, în principal la marile mausolee ale eroilor, precum și la cimitirele și parcelele de onoare. Manifestări de comemorare a eroilor, cu caracter neoficial, pot avea loc în toate localitățile din țară în care sunt cimitire/parcele de onoare sau monumente ale eroilor români, iar toate manifestările prilejuite de Ziua Eroilor, în Capitală și în țară, se vor organiza și desfășura cu respectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, stabilite de autoritățile naționale și locale, aplicabile la data desfășurării acestora”.
Datorită acestor precizări guvernamentale, președintele A.N.C.E. „R.M.” Gorj, col. (r.) dr. ing. Walter Loga a format două echipe pentru a putea participa la manifestările desfășurate în mai multe localități din județ.
Prima echipă alcătuită din: col. (r.) dr. ing. Walter Loga, prof. dr. Ion Mocioi, dir. Viorica Ionescu și ing. Vasile Ionescu au început activitatea la ora 08.00, la Romanești, unde au depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor, după care s-au deplasat la Dănești și, împreună cu primarul comunei, au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor din fața Primăriei. Au continuat activitatea în Comuna Scoarța, unde, împreună cu Primarul Ion Stamatoiu și câțiva consilieri locali, au mers la Monumentul Eroilor din satul Bobu, unde îi așteptau elevii și învățătoarele școlii generale din sat și, după o scurtă lecție de istorie, au depus coroane de flori la monument. Delegația noastră a plecat la Turcinești, unde au fost întâmpinați de domnul Primar Dumitru Modrea și un grup de elevi la Monumentul Eroilor din comună. Și acolo, după o scurtă lecție de istorie pentru cei mici, s-au depus coroane de flori la monument. Delegația a continuat deplasarea în satul Pojogeni, care aparține de orașul Târgu Cărbunești. La Monumentul Eroilor, domnul Primar Dănuț Birău adunase o parte din consilierii locali și câțiva săteni, la care s-a alăturat și preotul satului. După slujba religioasă, au fost depuse coroane la monument și făcut un parastas. A fost o zi încărcată pentru delegația de la Cultul Eroilor Gorj.
Echipa a doua formată din: lt. col. (r.) Ghindă Ovidiu Gabriel, prim-vicepreședinte, Lavinia Ghindă, cenzor, lt. col. (rtr.) Gigi Bușe, secretar executiv și lt. col. (rtr.) Nicu Bușe, membru, a participat la ceremonialul militar religios organizat de autoritățile județene și locale la Cimitirul Eroilor din Târgu-Jiu. Activitatea a început la ora 12:00, în prezența reprezentanților acestor autorități (Prefectură, Consiliu Județean, Primărie, instituții și asociații militare sau civile și mass media). După intonarea imnului național de către Fanfara „Armonia”, a urmat un ceremonial religios săvârșit de preotul militar Constantin Măgdoiu și au fost depuse coroane și jerbe de flori la bustul Generalului Ioan Culcer și la Troița cimitirului ridicată în memoria eroilor din Primul Război Mondial. De asemenea, au fost aprinse mici candele la crucile eroilor din acest cimitir.
Preotul militar a făcut și un mic parastas pentru toți eroii din acest cimitir, indiferent de naționalitate, și a împărțit colaci și câte un ou roșu la toți participanții la eveniment.
Astfel, A.N.C.E. „R.M.” Gorj a celebrat cele două sărbători sacre ale poporului român, Înălțarea Domnului Iisus Hristos și Ziua Eroilor.
Lt. col. (r.) Gheorghe BUŞE, A.N.C.E. „R.M. Gorj