Reținuți după bătaie cu pumni și picioare pe terasa unui bar

782

Cinci persoane cu vârste cuprinse între 23 şi 58 de ani, din Padeş, Motru şi Baia de Aramă, au ajuns aseară în arestul Poliției Gorj, pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, la data de 15 mai, aceștia ar fi săvârşit acte de violenţă și s-ar fi ameninţat reciproc, în timp ce se aflau pe terasa unui local, cât şi pe Drumul Județean 671, în localitatea Cloşani, din Padeş, în faţa barului. ”Având în vedere că în cauză există probe şi indicii temeinice că suspecţii au săvârşit infracţiunile pentru care sunt cercetaţi şi că măsura reţinerii este necesară în scopul bunei desfăşurări a procesului penal şi al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni, faţă de cei cinci suspecţi s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.

Astăzi, cei cinci vor fi prezentaţi în fața procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru. Detalii în ediția de mâine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.