Nedeia de la Polovragi – Un prilej de bucurie a întâlnirii între oameni

1425

Imagine din targIeri, ca de fiecare dată, pentru că nu îmi aduc aminte ca să fie altfel, spaţiul destinat Târgului tradiţional “Nedeia de la Polovragi” a fost plin de oameni de toate vârstele şi mărfuri de toate categoriile, de la cele utile gospodăriilor sau cele necesare oieritului, până la cele care atrag atenţia copiilor – jucăriile şi dulciurile.

Localnici, vecini ori din alte zone ale Gorjului, ori din judeţe cu specific montan în care păstoritul reprezintă încă o ocupaţie a prezentului, vizitatori de ocazie sau sosiţi aici pentru cumpărături plănuite din timp sau aflaţi într-o continuă preocupare de a vedea cât mai mult din cele oferite spre vânzare şi de a participa la un eveniment care reprezintă, pe lângă multe altele, un “brand” al locului, aşa cum se spune mai nou. După straşnica ploaie de sâmbătă, soarele arzător şi-a arătat iar puterea dând posibilitatea Stefan Fasuiescucelor ce au ţinut să fie prezenţi la Târg să guste din plin din spiritul unei astfel de manifestări. După cum este obiceiul, Nedeia de la Polovragi începe pe 14 iulie şi se termină pe 20 iulie, odată cu Ziua de Sfântul Ilie, zi considerată a fi mijlocul sezonului pastoral. Anul acesta, din motive mai practice, ziua de vârf s-a stabilit să fie pe 19, duminică, pentru a oferi posibilitatea şi celor care se află în weekend să ia parte la unul dintre cele mai mari târguri tradiţionale din ţară, aşa cum ne declara, cu mândrie, Primarul localităţii gazdă, Ştefan Făsuescu: “ Între 14- 16 se desfăşoară târgul de animale, zilele următoare târgul de mărfuri, în care sunt prezenţi negustori din toată ţara, meşteri olari, sculptori în lemn, instrumente muzicale – în special fluiere, şi alţi comercianţi, iar în ziua de vârf, de obicei 20 iulie – anul acesta 19, se desfăşoară şi diverse manifestări culturale. Din punct de vedere administrativ, un astfel de Târg, înseamnă multă muncă dar şi încasări la bugetul local, aducând venituri substanţiale, mai ales în timpuri de criză, aşa cum sunt cele de acum. Acest târg este o mândrie pentru comuna noastră, şi ne încăl-zeşte sufletul atunci când vedem că vin negustori şi vizitatori din toată ţara şi chiar de peste hotare. Când eram copil, eram prezent de fiecare dată, în special la târgul de animale, care îmi nedea 2plăcea foarte mult. Este foarte important că tradiţiile încă se mai păstrează la noi şi obiceiurile sunt aceleaşi, şi sperăm ca ele să se păstreze în continuare”. Manifestarea cultural – artistică de ieri a început cu o paradă a portului popular, formaţiile folclorice participante, plecând din faţa primăriei Polovragi către scena din incinta târgului, etalân-du-şi cu acest prilej costumele populare specifice zonei din care provin. Au fost prezenţi la acest eveniment de marcă al verii gorjeneşti, senatorul Toni Mihail Greblă, deputaţii Mugurel Surupăceanu şi Dan Ilie Morega şi bineînţeles, personalităţi din partea organizatorilor – vicepreşedintele CJ Gorj Radu Angheloiu, Primarul Ştefan Făsuescu şi membri ai Consiliului local Polovragi, directorul Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Ion Cepoi şi directorul Căminului Cultural Polovragi. Spectacolul folcloric oferit celor aflaţi în târg a fost transmis în direct la Radio Oltenia Craiova şi prezentat de Gabriela Rusu Păsărin.

Portul ungurenescDirector caminul cultural polovragiUn loc comun – tradiţia păstorească şi portul ungurean
Profesorul Narcis Orzan a fost, dumi-nică, unul dintre cei mai solicitaţi oameni, trebuind să gestioneze desfăşurarea spectacolului oferit mulţimii participante la târg, el fiind şi cel care se ocupă, alături de instructorul Epure Gheorghe şi Mituţă Gheorghe, parte muzicală, de ansamblul folcloric din Polovragi. Din afirmaţiile sale, de mic copil, fiind născut în Târgu Jiu, venea la acest târg, şi pe atunci era uimit când vedea atâţia oameni sosiţi din toate părţile – „eu neştiind acest lucru credeam că toţi erau din Polovragi. Mai târziu am învăţat că fenomenul de transhumanţă a făcut ca oamenii să migreze dintr-o zonă în alta, aceasta însemnând influenţă culturală şi socială, una din cauze fiind şi împrumutul portului din zonele Olteniei de sub munte. Nedeia de la Polovragi, de sute de ani, este o ocazie a întâlniri dintre ciobani, de povestire a întâmplărilor despre traiul la munte şi viaţa de cioban, despre cum se face brânza şi unde se poate vinde ea, despre preţul şi vânzarea animalelor”. Prof. Narcis Orzan consideră că Nedeia de la Polovragi este, de asemenea, un prilej de bucurie a întâlnirii între oameni, toate aceste formaţii, în afară de cea de la Ţănţăreni, având portul din Mărginime, alb cu negru, portul ungurean aşa cum îi spunem noi. „Ansamblul de care mă ocup participă la foarte multe festivaluri folclorice de muzică tradiţională păstorească ţinute în Gorj, Vâlcea, Sibiu sau Argeş şi, automat, formaţii din aceste localităţi înfrăţite cu noi iau parte şi ele, de Sfântul Ilie, la Nedeia de la Polovragi. Anul acesta, din judeţul nostru, au participat ansambluri din Crasna, Novaci, Baia de Fier, Stăneşti, Alimpeşti, Ţânţăreni, din judeţul Vâlcea au venit ansamblurile din Vaideeni şi Băbeni, din judeţul Argeş – ansamblul comunei Corbi, iar din Mărginimea Sibiului ansamblul din comuna Jina,. De la Târgu Jiu, ca de fiecare dată a participat Şcoala Populară de Artă,” ne-a precizat Directorul Căminului din Polovragi.
Viorel Surdoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.