VIDEO: Arestați după sex cu o minoră de 14 ani

540

Cei doi tineri în vârstă de 21, respectiv 24 de ani, din comuna Runcu, reținuți joi pentru viol și complicitate la această faptă, au fost arestați preventiv de magistrații de la Judecătoria Târgu-Jiu. Aceștia sunt acuzați că, în luna februarie, au convins o minoră să-i însoțească la Herculane, iar unul dintre ei ar fi întreținut relații sexuale cu adolescenta în autoturism, în timp ce al doilea s-ar fi asigurat că nu îi deranjează nimeni. Eleva și familia sa au negat că ar fi fost violată. ”Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Todea Daniel, pentru săvârșirea infracţiunii de viol, pe o perioadă de 30 de zile și Giura Constantin, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de viol, pe o perioadă de 30 de zile. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, a stabilit instanța.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.