Verdict pentru angajaţii AJOFM Gorj, după o noapte de arest

502

Toţi cei cinci actuali și foști funcționari din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, cercetaţi pentru fraudă informatică, fals informatic şi abuz în serviciu, vor rămâne în libertate. Decizia a fost luată astăzi de judecătorii de la Tribunalul Gorj, care au efectuat însă câteva modificări în ceea ce priveşte controlul judiciar. „Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru. Impune inculpatului Târlea Ion, pe durata măsurii controlului judiciar, să respecte următoarea obligaţie:  să nu se apropie de martorii Mitu Constantin şi Cuşma Gheorghiţă şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. Impune inculpaţilor, pe durata măsurii controlului judiciar, să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia au săvârşit fapta, respectiv: Neagotă Agneta – referent AJOFM Gorj inclusiv AJOFM –punct de lucru Motru; Bobic Nicoleta – inspector AJOFM Gorj inclusiv AJOFM –punct de lucru Motru; Albici Diana – inspector principal AJOFM Gorj inclusiv AJOFM –punct de lucru Motru; Merfu Marius Daniel – inspector superior AJOFM Gorj inclusiv AJOFM –punct de lucru Motru şi Târlea Ion – director executiv AJOFM Gorj. Menţine restul dispoziţiilor încheierii contestate. Definitivă”, a stabilit instanţa.

Faptele ar fi fost descoperite după ce Damian Horcea, fostul şef al biroului AJOFM Târgu-Jiu, s-a sinucis, în anul 2012. Cele cinci persoane au fost reținute miercuri pentru o perioadă de 24 ore, a doua zi fiind eliberate.

Anchetatorii susțin că infracțiunile ar fi fost comise în perioada 2002 – 2012, când suspecţii au întocmit în fals 140 de dosare de șomaj. ”În perioada 2002-2012 au introdus în aplicația informatică a agenției date nereale privind condițiile de obținere a indemnizațiilor de șomaj, pentru mai multe persoane, creând o aparență de legalitate a datelor introduse, care a avut drept consecință juridică acordarea acestor indemnizații și însușirea lor de către unii dintre angajați. Prejudiciul efectiv cauzat agenției este în sumă de 607.246 de lei, reprezentând indemnizații de șomaj, în sumă de 473.544 de lei și contribuții sociale aferente acestor obligații, în cuantum de 133.702 lei”, a precizat Constantin Stică Costescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.