LU JIAN YOU, un cetățean chinez, cu reședința declarată în România, condamnat definitiv în luna ianuarie la doi ani închisoare pentru cumpărare de influență în formă continuată, va fi prezentat, astăzi, la Tribunalul Gorj, după ce Judecătoria Târgu-Jiu a dispus eliberarea condiționată în cazul său. Procurorii DNA au contestat decizia, urmând ca verdictul să fie stabilit astăzi. Acesta a semnat în luna august a anului 2015 un acord de recunoaștere a vinovăției, după ce anchetatorii au stabilit că, ”între anii 2012 — ianuarie 2015, Lu Jian You a promis, oferit și dat unei persoane, fost angajat al Inspectoratului General pentru Imigrări, suma totală de 22.400 euro, excluzând taxele legale, raportat la un număr de 23 de solicitări pentru obținere/ prelungire a vizelor de lungă ședere în scop de muncă, în schimbul promisiunii acesteia că va interveni asupra funcționarilor publici competenți din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări pentru a-i determina să îndeplinească, potrivit competențelor legale, procedura de obținere a vizelor de lungă ședere în scop de muncă, prin emiterea avizelor favorabile necesare conform dispozițiilor legale în materie și a permiselor corespunzătoare de ședere temporară și/sau de lungă durată pentru o serie de persoane de naționalitate chineză. În acest mod, persoanele respective au obținut dreptul legal de muncă în cadrul unor societăți comerciale, de multe ori acest drept fiind exercitat fictiv și pe baza unor documente justificative nereale. În prezența apărătorului ales, inculpatul Lu Jian You a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu formă de executare a acesteia, respectiv doi ani de închisoare”.
LU JIAN YOU a fost condamnat definitiv, în luna ianuarie a acestui an, de magistrații de la Curtea de Apel București.
Decizia judecătorilor de la Tribunalul Gorj va fi prezentată în ediția de mâine!