Negocierile de pace între rebelii proruși și Kiev vor avea loc miercuri și vineri la Minsk, a anunțat luni președintele ucrainean Petro Poroșenko, după o convorbire telefonică cu șefii de stat rus, german și francez, informează AFP.
„Șefii de stat au convenit ca următoarele reuniuni ale grupului tripartit de contact (compus din Ucraina, Rusia și OSCE) la Minsk să aibă loc miercuri și vineri în această săptămână”, indică un comunicat publicat pe site-ul președinției ucrainene și citat de AFP.
Un comunicat al președinției franceze nu evocă la rândul său nicio dată, dar cheamă la realizarea de progrese concrete „de urgență” pentru punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk din septembrie. Acestea prevăd în special crearea unei linii de demarcație, retragerea armelor grele de pe linia frontului și schimburi de prizonieri.
Un responsabil separatist al Republicii Populare Donețk (DNR, autoproclamate) responsabil de negocierile cu Kievul, Denis Pușilin, a declarat la rândul său că rebelii sunt gata să participe la viitoarele reuniuni de la Minsk.
„Este important de a găsi compromisuri la masa negocierilor și nu cu armele”, a declarat el, citat de agenția rusă Interfax.
Un reprezentant al Republicii Populare Lugansk (LNR, autoproclamate) de asemenea a afirmat că este gata să meargă la discuții de îndată ce primește o invitație.
Negocierile bat pasul pe loc de peste două săptămâni, în timp ce rebelii și autoritățile de la Kiev nu reușesc să cadă de acord asupra unei date pentru a se întâlni și o încetare a focului respectată la nivel global s-a instaurat fragil în estul prorus al Ucrainei, notează AFP. AGERPRES