Un bărbat de 53 de ani, din comuna Stejari, a fost agresat, vineri, de fiul său. Tânărul de 29 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor. ”Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj privind arestarea preventivă a inculpatului Mirică Dumitru-Aurel. Dispune arestarea preventivă a inculpatului cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie (tentativă de omor), pe o perioadă de 30 zile. Cu drept de contestaţie în termen 48 ore de la pronunţare”, au stabilit judecătorii de la Tribunalul Gorj. ”Vineri seara, în comuna Stejari, a fost sesizată o faptă de violență în familie. Bărbatul de 53 de ani, agresat de fiul său de 29 de ani, a fost transportat la spital. Dimineața s-a constatat că i-a fost pusă viața în pericol și cauza a fost declinată Parchetului Tribunalului Gorj, pentru continuarea cercetărilor. Agresorul a fost reținut 24 de ore și a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj. (L.F.)