Tentativă de omor într-un magazin din Târgu-Jiu

512

Robert Ioncilă, un bărbat de 37 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, cunoscut cu antecedente penale, este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru tentativă de omor. Fapta ar fi fost comisă pe 31 decembrie 2016, în jurul orei 15.00, într-un magazin din Târgu-Jiu. ”Pe fondul unui conflict izbucnit spontan, acesta a aplicat persoanei vătămate o lovitură puternică, de mare intensitate, cu un cuțit, cu lungimea lamei de 17 centimetri, obiect apt de a ucide, în zona toracelui, omoplatului drept, zonă vitală a corpului, producând persoanei vătămate leziuni severe, respectiv o plagă tăiată înțepată de circa cinci centimetri, care a necesitat acordarea a 12-14 zile de îngrijiri medicale, conform concluziilor preliminare ale Serviciului de Medicină Legală Gorj. Cercetările continuă în cauză. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpatul Ioncilă Robert”, a declarat pentru Gorjeanul, Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Surse susțin că fapta ar fi fost comisă în interiorul magazinului Lau & Laura, din Târgu-Jiu.

Detalii în ediția de mâine! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.