Șoferul unui moped, mort în accident

461

Rudolf Scăparu, un tânăr de 28 de ani, din Târgu-Jiu, și-a pierdut viața aseară, în urma unui accident produs pe strada Slobozia, din municipiu. Acesta conducea un moped, în momentul în care a fost lovit de o mașină. ”Un tânăr de 28 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un moped neînregistrat în circulație, din direcția Târgu-Jiu, către comuna Bălești, a efectuat neregulamentar manevra de întoarcere, intrând în coliziune cu un autoturism”, a precizat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Ulterior, acesta ar fi ajuns sub roțile unei alte mașini, care era condusă de o femeie. În urma impactului, bărbatul a decedat, în sala de operație. ”A venit în urma unui accident, într-o stare destul de gravă, politraumatizat, cu fracturi de bazin, de torace. A venit în șoc. Au intrat cu el în sala de operație, au rezolvat niște probleme și a cedat, din punct de vedere cardiac. A făcut stop cardio-respirator și a murit”, a declarat medicul Gheorghe Stanciu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. În urma lui Rudolf Scăparu au rămas șase copii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.