Sentință la Gorj pentru un expert parlamentar la Senatul României: A fost acuzat de trafic de influență

643

Magistrații de la Tribunalul Gorj au stabilit, aseară, termenul pentru pronunţare în dosarul consilierului parlamentar din Senat, Vasile Zosim. Sentința va fi stabilită mâine, la ora 09.00. Bărbatul din Capitală este acuzat de trafic de influență. Acesta a promis că va face declarații despre suspiciunile procurorilor la finalul procesului. ”După ce instanța se pronunță, atunci vorbim ce vreți dumneavoastră. Nu am luat nimic. Discutăm după stabilirea sentinței”, a spus Vasile Zosim.

Consilierul din cadrul Direcţiei Generale de Control Juridic şi Securitate Internă a fost trimis în judecată pe 29 iunie. Bărbatul de 56 de ani a fost reținut și ulterior arestat preventiv pe 11  mai, suspiciunea fiind că ar fi pretins și primit băuturi alcoolice și parfumuri, în valoare de 1.500 de lei, dar și bani de la omul de afaceri de etnie romă din Târgu-Jiu, Ion Rădulescu, zis Ciupilan, pentru a-l ajuta la încheierea unor contracte. Pe 18 mai, instanța a dispus o măsură mai blândă și a hotărât ca expertul parlamentar să nu plece din locuința din Capitală, iar pe 15 iulie, Curtea de Apel Craiova a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu controlul judiciar.

Detalii uimitoare din rechizitoriu în ediția de mâine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.