Trei tineri cu vârste între 21 și 23 de ani, din comuna Bolboși, au fost reținuți aseară, în urma scandalului care a avut loc într-un bar din localitate, soldat cu rănirea unui bărbat de 27 de ani, care a ajuns la spital. Gusturile diferite în materie de muzică au dus la violență, în noaptea de duminică spre luni. ”Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că apelantul, în timp ce se afla în incinta unei unități de alimentație publică, din comuna Bolboși, pe fondul consumului de alcool şi a unor discuţii contradictorii privind muzica ambientală, a fost agresat fizic de trei tineri cu vârste între 21 și 23 de ani, din aceeași localitate. În urma conflictului victima a suferit leziuni, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale. A fost continuată urmărirea penală privind săvârşirea infracţiunilor de loviri sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fiind dispusă măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore a celor trei tineri, aceștia fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând ca astăzi să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri legale”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.
De asemenea, administratorul societății comerciale a primit o amendă în valoare de 7500 lei, pentru neasigurarea măsurilor de ordine şi nerespectarea programului de funcţionare, totodată fiind efectuate demersuri legale către Primăria Bolboşi pentru suspendarea activităţii pe o perioadă de 30 zile.