Polițiștii au făcut primele declarații despre dosarul penal care vizează săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Prima măsură a fost dispusă în cazul managerului general interimar al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciobotărică, care a ajuns aseară în arest, urmând ca astăzi să fie prezentat în fața procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, pentru noi audieri. Acesta este acuzat că i-a oferit, prin hotărâre de Directorat, 120.000 de lei lui Aurel Medințu, pentru a renunța la funcția de director al Diviziei Energetice.
”Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Gorj, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, au reţinut pentru 24 de ore un bărbat, de 41 de ani, din judeţul Dâmboviţa, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Din cercetări a rezultat faptul că suspectul în cursul anului 2015, cu ştiinţă şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu în sensul că ar fi aprobat şi ar fi acordat o compensaţie financiară unui membru al directoratului pentru încetarea contractului de mandat. Prejudiciul cauzat unității prin desfășurarea acestei activități infracționale este de aproximativ 120.000 lei”, a precizat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.