Percheziții la traficanți de droguri: Cannabisul înflorea în casa unuia dintre ei

588

Poliţiştii din Râmnicu Vâlcea şi  procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au efectuat 16 percheziţii, la domiciliul unor persoane acuzate de cultivare şi comercializare de cannabis. În urma descinderilor, anchetatorii au ridicat aproape 55.000 de lei, peste șapte kilograme de cannabis, 87 de plante de cannabis, două arme de foc și 86 de cartușe cu glonț, cântare, telefoane mobile și instalații de umiditate și căldură .

Perchezițiile au fost efectuate, ieri, în municipiul Râmnicu Vâlcea şi în localităţile Prundeni, Ioneşti şi Milcoiu, din judeţul Vâlcea.

”Activităţile vizează persoane bănuite de creşterea şi dezvoltarea unor culturi de cannabis indoor. Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2016, ar fi fost constituit un grup infracţional în scopul cultivării şi comercializării de cannabis, pe raza judeţului Vâlcea. Cultura ar fi fost dezvoltată într-o casă din localitatea Prundeni, judeţul Vâlcea. Poliţiştii au pus în aplicare 14 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la audieri”, se precizează într-un comunicat al Poliției Române. (L.F.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.