Polițiștii din Stoina și Târgu-Cărbunești au efectuat, ieri, patru percheziții, în locuințe de pe raza comunelor Logrești și Hurezani. În urma descinderilor, în casa unui bărbat de 52 de ani, cu domiciliul în Drobeta-Turnu Severin și cu reședința în comuna Hurezani, au fost descoperite peste 600 de pachete de țigarete de diferite mărci, fără timbru de marcaj fiscal, fiind găsiți și 11 litri de alcool etilic de proveniență sârbească. Suspectul a fost reținut aseară pentru 24 de ore, pentru contrabandă.