Pacienţii îşi pot afla drepturile apelând un TelVerde

529

Pacienţii au la dispoziţie o linie telefonică gratuită, dar şi un site, pentru a se informa asupra drepturilor lor. TelVerde (0800 080 444) a devenit apelabil în cadrul campaniei „Drepturile pacienţilor: Pacienţii informaţi au parte de servicii mai bune”. Sesizările vor fi preluate de voluntari, iar răspunsurile vor fi oferite de medici şi specialişti în sănătate.

Campania „Drepturile pacienţilor: Pacienţii informaţi au parte de servicii mai bune” vizează deschiderea unei linii telefonice TelVerde (0800 080 444), unde pacienţii pot suna, gratuit, de luni pană vineri, între orele 08.00 şi 20.30, dar şi un website – drepturilepacientilor.info-, unde aceştia se pot informa în privinţa tuturor drepturilor pe care le au. În plus, cei care au plângeri legate de încălcarea unui drept, pot solicita, prin intermediul site-ului, un punct de vedere de specialitate. Voluntarii vor prelua sesizările şi, ulterior, o echipă de medici şi manageri în domeniul medical le va răspunde persoanelor care vor semnala încălcări ale drepturilor pacienţilor, malpraxis sau condiţionarea serviciilor medicale.
Campania „Drepturile pacienţilor: Pacienţii informaţi au parte de servicii mai bune” a fost lansată de fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Cristian Buşoi, europarlamentar în Comisia de Sănătate a Parlamentului European. Acesta a precizat că, din discuţiile purtate cu pacienţii, a rezultat că cele mai multe persoane „nu-şi cunosc drepturile, unele dintre ele elementare, atunci când solicită acordarea de servicii medicale”. Printre drepturile menţionate de Buşoi se află şi cel de a fi informat cu privire la tratamentul propus şi alternativele pe care le are pacientul din punct de vedere medical, pentru a alege în cunoştinţă de cauză.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here