Numele partidului rezultat în urma “fuziunii” va fi PNL

493

Prin popor bântuie convingerea că două ar fi subiectele privitoare la lumea politică şi răscolitoare a minţii politicienilor înşişi şi care îi preocupă, în proporţii diferite, bineînţeles, pe majoritatea alor noştri: evoluţia procesului escrocului patentat Mircea Băsescu(şi, inevitabil, poziţia fratelui său, latifundiarul de Nana, Traian, guvernatorul) şi evoluţia unificării dreptei, respectiv, fuziunea PDL-PNL(precedată de absorbţia PFC, al lui M.R. Ungureanu, în PDL)-, a făcut casă bună tusea cu junghiul, şi desemnarea viitorului candidat al Dreptei la preşedinţie. Primul subiect este, se înţelege, mai spectaculos, mai izbitor, însă nu de mare importanţă pentru viitorii ani. Al doilea, însă, merită a fi urmărit cu atenţie sporită.

De observant, înainte de toate, că steaua ţâfnosului Căcărău pare să fi apus, a intrat într-un neguros con de umbră. Crin Antonescu, zis Căcărău, şi-a semnat singur pierzania; aşa se întâmplă când încurci onoarea cu somnul. Nu i-ar strica lui Căcărău dacă ar lua aminte la atenţionarea lui Rabindranath Tagore: “A proceda în aşa fel încât să te poată pedepsi alţii pentru vina ta proprie, nu este demn de un om.”În context n-aş zice că este lipsit de interes-pentru presiunea asupra României- faptul că lui Klaus Iohannis i s-a oferit Crucea de Ofiţer al Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania, ţară la a cărei conducere se află reprezentantul popularilor germani, exact “familia politică” spre care s-a îndreptat PNL, împins de la spate de Căcărău, abandonându-i pe liberalii europeni. Există, aşadar,  toate şansele ca mintenaş să aflăm că prezidenţiabilul “fuzionatului” PNL să fie Klaus Iohannis,  nu flecarul Cătălin Predoiu, somnolentul Crin Antonescu, “impecabilul” Căcărău fiind deja “ieşit din cărţi” şi împins pe linia-moartă. Ba, mai mult, se pare că popularii europeni, dirijaţi de cei din Germania, au senzaţia de scărpinat în… ceafă, nu mai dau doi bani pe vaporeanul Băselu şi nici pe obielele lui din PMP.
Despre neica Băse s-ar putea conchide, parafrazându-l pe Shakespeare, că şi-a făcut băiatul datoria pentru care a fost urcat în rang în 2004 şi apoi susţinut cu ghearele şi cu dinţii, chiar şi beat secătura, până recent, iar acum poate să-şi ia valea. Cred că după câte ilegalităţi a făcut, după averea fabuloasă pe care a greblat-o cu japca, imbecilul vaporean nu poate pleca oricum. Se zice că şarlatanul său frate, Mircea Băsescu, îl aşteaptă cu barul încărcat şi pregătit pentru o întâlnire cu fast, pe teren lung şi cu lacrimi înduioşetoare. Farsorul vaporean lăsa să se înţeleagă, într-unul din recentele lui interviuri, că-l sprijină pe Iohannis. Fraza merită atenţie, deşi n-are nicio noimă: “Eu zic că are şanse să câştige Iohannis, cu condiţia să aibă toată Dreapta susţinându-l.” Exprimarea buldogului este şoadă, bună la capitolul “aşa nu”. Vasile Blaga nu le are cu limba română!! Adică apă de ploaie în opinia vameşului: dacă îl susţine tot natul, câştigă. …Şi dacă nu vrea?! Evident, guvernatorul Băselu, fratele lui Mircea Băsescu, vrea să-şi vândă scump pielea. Aşa că, după ce în realitate, îşi bate joc de Iohannis în auzul şi văzul întregii Românii(cu sprijinul tuturor partidelor de dreapta “oricine are şanse”) şi după ce declară că nu are încredere în noul partid, “fuzionat”, al liberalilor şi democraţilor, o spune pe şleau guvernatorul Băselu: “Nu mor de dragul de  a colabora cu ei(…) să îşi scoată singuri preşedinte.” Şi, ca să fie clar, dar şi de luat aminte pentru Nuţa din Pleşcoi, faimosul Traian, după o duşcă de rachiu de dude, dă de ştire: “Eu vreau construcţia unui partid nou, care în 2016 să arate că este altceva decât toate partidele care au făcut toate comnpromisurile din 90 până acum”. Ne-am putea întreba, desigur, dacă nu cumva el însuşi, insalubrul Traian Băsescu, este chiar maestru în materie de compromisuri şi compromiteri. Tocmai de aceea atrocele vaporean este părăsit ca un răufăcător incurabil. Găsesc necesar să supun atenţiei convingerea filosofului-arhimandrit Eufrosin Poteca: “Cârmuitorul este şi slujeşte binele norodului, iar nu norodul este şi slujeşte pentru cârmuitor, aşadar acesta, deşi are putere, dar norodul o dă lui şi nu poate s-o întrebuinţeze decât pentru folosul norodului(…) iar întrebuinţând-o spre folosul său, norodul poate să-l scoată şi să aleagă pe altul.” Ca urmare am convingerea că tiranul vaporean prin 2016 va fi priponit împreună cu camarila care l-a ajutat să calce în picioare demnitatea poporului român. Şi totuşi acest mare şi neruşinat pungaş nu se va lăsa uşor pus la stâlpul infamiei.
Aşadar, despotul guvernator va bâţâi din răsputeri în această toamnă pentru a-şi umfla averea, dar şi pentru a-l scoate din puşcărie pe licheaua de frate-său, care, aşa cum glăsuia ticălosul, îi e rudă numai de gradul doi. Cum se vor petrece toate astea este greu de ştiut şi creionat. Cred că va triumfa sentinţa raţiunii şi bunului –simţ. Dacă va considera că nu mai poate primi nimic de la foştii săi patroni, popularii europeni, care se bazează pe un partid mult mai puternic(rezultat din fuziunea liberalilor cu democraţii, plus încă ceva “strânsură” după bruma ce se apropie), probabil Băse va încerca să-şi consolideze PMP-ul, urmând ca, în 2016, la alegerile parlamentare, să încerce să obţină o poziţie onorabilă, pe acea nădejde iniţiind alte tratative, la nivelul“familiilor politice” europene.  Şi asta-dacă, până atunci, dramaticul final de mandate nu-i va aduce mari complicaţii cu justiţia, derbedeului. Parafrazând oleacă dictonul popular îi spun lui Băselu că ce face el, ajutat şi de ciraci, miroase a puşcărie. Dă Doamne!! Vreau să văd şi români mulţumiţi!! Ceea ce-ar fi pe cale, dacă avem în vedere marele număr din foştii lui argaţi care s-au dezis de el ca de râios. Este lăsat funestul guvernator în atenţia justiţiei pentru toate matrapazlâcurile, ştiute şi doar dibuite ori presupuse, de care se face vinovat, grangurele.
De observant că, pe termen scurt, măsluitorul Băselu nu prea are ce face cu ridicolul PMP, condus de călăreaţa Nuţa din Pleşcoi, iar PFC a fost absorbit cu MRU cu tot în PDL şi apoi în “marele partid al Dreptei”. Fostul preşedinte al PFC, vestitul M. R. Ungureanu, uns cu toate alifiile de viperă şi vulpe, spunea să audă şi prietenul lui Bercea Mondial, trogloditul Traian Băsescu: “Continui să cred că PMP este un proiect de laborator. Este un partid născut în eprubetă şi, a investi într-un partid alcătuit precum substanţele chimice, înseamnă pierdere de energie politică şi este cred o lovitură care este adusă obiectivului unităţii.
Nu înseamnă că nu poate să existe alt partid, foarte bine, dar conduita contrazice obiectivul unităţii dreptei. Cred că preşedintele greşeşte când investeşte tot pe o singură carte şi în felul acesta nu ajută obiectivul unităţii dreptei”. Faimosul MRU are dreptate, mai ales după ce s-a hrănit cu vacă bătută,  pentru a evapora colesterolul, ştiind că şi PNŢCD aşteaptă ceva bănuţi de la popularii germani, pentru a-şi întrema puterile şi zicerile, ba chiar pentru a plăti nişte gealaţi care să agonisească un sindicat… de dreapta. Eu îl propun acolo pe destoinicul Pavelescu. Are omul tot ce-i trebuie, inclusive vână de combatant!!! Şi, dacă astea se realizează, cu sprijinul bunului Dumnezeu, prezidenţiabilul Dreptei, fizicianul Klaus Iohannis, “are indubitabil şanse”, cum glăsuieşte oracolul Zeus-Băse. Şanse ar avea administratorul de Sibiu, însă cel puţin deocamndată, toate sondajele de opinie, care întorc pe toate feţele opţiunile populaţiei, dovedesc altceva, anume că Victor Ponta are şansele reale de a câştiga. Şi asta nu pentru că este Ponta, ci pentru că românii nu cred în Dreapta-şi în niciunul dintre candidaţii ei. Personal vreau un preşedinte cinstit, onest, care să gândească pentru progresul României şi îmbunătăţirea vieţii de azi şi pentru totdeauna a românilor.
Prof. univ. dr. Grigore Drondoe          

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here