Alianţa Nord-Atlantică intenţionează să suplimenteze prezenţa în Europa de Est, în contextul ucrainene, anunţă secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.
„Avem deja o prezenţă sporită a NATO în Bulgaria şi în alte ţări partenere din estul Europei. Am suplimentat numărul militarilor care participă la exerciţii terestre. Am pus la dispoziţie mai multe avioane şi mai multe nave, sporind prezenţa militară NATO pe teritoriile aliaţilor noştri est-europeni. Vom încuraja această tendinţă”, a spus Stoltenberg, conform Bloomberg.
Potrivit RIA Novosti, secretarul general NATO a reiterat intenţia materializării planului care prevede desfăşurarea unei forţe de reacţie rapidă şi crearea unor centre de comandament şi control în cel puţin şase ţări din Europa de Est – Letonia, Lituania, Estonia, Polonia, România şi Bulgaria.
Ţările membre NATO au adoptat pe 5 septembrie 2014 un plan care prevede consolidarea apărării colective şi crearea unei forţe de reacţie rapidă.
În contextul crizei ucarinene, NATO a adoptat o serie de măsuri pentru garantarea securităţii aliaţilor est-europeni. Alianţa a intensificat patrulele aeriene deasupra ţărilor baltice, consolidând prezenţa în Marea Baltică şi în Marea Mediterană.
Mediafax