„Mucea”, arestat încă 30 de zile, după ce a spart dozatorul de lapte

575

Constantin Claudiu Modroiu, zis „Mucea”, după cum precizează magistrații, va mai sta încă 30 de zile în arest. Măsura a fost prelungită de Judecătoria Târgu-Jiu și a fost contestată de suspect, însă acțiunea acestuia a fost respinsă la Tribunalul Gorj. ”Admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni concurente de furt calificat, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25 ianuarie 2017, până în data de 23 februarie 2017, inclusiv”, au stabilit judecătorii.

Tânărul de 26 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a fost arestat preventiv pe 5 ianuarie, de magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu, pentru 20 de zile, sub acuzația de furt calificat. 

Acesta a fost prins de polițiști, după ce, pe 28 decembrie 2016, un bărbat de 33 ani, din Bumbeşti-Jiu, a sunat la 112 și a anunțat că persoane necunoscute au forţat sistemul de închidere al unui dozator de lapte amplasat în municipiul Târgu-Jiu şi au sustras 1000 de lei. ”În urma cercetărilor efectuate de polițiști, la data de 5 ianuarie, a fost identificat un tânăr de 26 de ani, din municipiul Târgu-Jiu. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Acesta figurează și cu alte fapte pe site-ul Judecătoriei Târgu-Jiu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.