Moscova, ACUZATĂ de implicare directă în luptele din Ucraina, atat în Consiliul de Securitate al ONU, cat si in Comisia NATO- Ucraina

587

NATO nu închide ușa aderării Ucrainei, a declarat vineri secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, la reuniunea organizației, informează AFP. Declarația lui Rasmussen vine după ce premierul ucrainean Arseni Iațeniuk a spus în cursul dimineții că executivul de la Kiev va înainta parlamentului un proiect de lege în vederea anulării statutului Ucrainei de ‘țară nealiniată’ și o reluare a apropierii de Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), începută de fostul președinte ucrainean Viktor Iușcenko, după Revoluția Portocalie din 2004.

„Forțele ruse sunt angajate în operațiuni militare directe în interiorul Ucraina. Rusia continuă să furnizeze separatiștilor tancuri, vehicule blindate, artilerie si lansatoare de rachete. Rusia a efectuat trageri cu artileria asupra Ucrainei atat de pe teritoriul Rusiei cat și al Ucrainei în sine. […] Aceasta este o încălcare flagrantă a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei. Ea sfidează toate eforturile diplomatice pentru o soluție pașnică. ” a declarant Secretarul General NATO, Anders Fogh Rasmussen.

Rusia a fost acuzată joi de către Occident, în Consiliul de Securitate al ONU, de implicare directă a forţelor ruseşti, alături de separatiştii proruşi, în conflictul armat din estul Ucrainei, relatează AFP.
„Sunt necesare, de urgenţă, negocieri serioase (în Ucraina), dar Rusia trebuie să înceteze să mintă şi să alimenteze conflictul”, a declarat ambasadoarea americană la ONU Samantha Power, în Consiliul reunit de urgenţă la solicitarea Lituaniei. „În prezent, militari, blindate, (elemente de) apărare antiaeriană şi artilerie venite din Rusia luptă alături de separatişti”, a denunţat ea.

Power a prezentat o lungă listă cu indicii, inclusiv fotografii prin satelit, care dovedesc în opinia sa această implicare directă a forţelor ruseşti. „În faţa acestei ameninţări, să nu se acţioneze va costa scump”, a conchis ea.

Constatând că „Rusia rămâne surdă” la avertizările occidentalilor în privinţa Ucrainei, Power s-a întrebat, în acest condiţii, „cum să le spui altor ţări limitrofe Rusiei că securitatea şi pacea lor sunt garantate?”. „Şi ce mesaj le trimitem noi altor ţări care au ambiţii similare (…), dacă lăsăm Rusia să încalce regulile (internaţionale)?”.
„Problema nu este să aflăm ce le putem spune ruşilor, ci ce putem să facem ca să ne asculte”, a subliniat ea, agitând ameninţarea unor noi sancţiuni americane şi europene.

Ambasadorul britaic Mark Lyall Grant a denunţat o „implicare militară directă a Rusiei în sprijinul separatiştilor’. El a cerut Moscovei să-şi „retragă imediat forţele militare şi armamentul” de pe teritoriul ucrainean. În opinia lui Mark Lyall Grant, „dovezile sunt incontestabile” cu privire la această „incursiune” rusă, care contravine Cartei ONU.

Adjunctul reprezentantului permanent francez la ONU Alexis Lamek a reafirmat că, în opinia Parisului, „prezenţa militarilor ruşi pe teritoriul ucrainean (…) nu va fi toerată”. El a insistat asupra „încetării livrărilor de material militar separatiştilor” şi controlarea frontierei dintre Rusia şi Ucraina. „Dacă escaladarea continuă”, a adăugat el, „sancţiunile (europene) vor fi menţinute, eventual extinse”.

În replică, ambasadorul rus Vitali Ciurkin a acuzat Statele Unite că au trimis în Ucraina „zeci de consilieri”, iar armata ucraineană de faptul că a „bombardat civili” în zone aflate sub controlul separatiştilor. „Mesajul meu către Washington este: încetaţi să vă amestecaţi în afacerile interne alle ţărilor suverane”, a subliniat el.

Aceasta a fost cea de-a 24-a reuniune plenară a Consiliului de Securitate al ONU consacrată Ucrainei de la începutul crizei, în martie. Din cauza disensiunilor şi dreptului de veto de care dispune Moscova, cei 15 membri permanenţi nu au reuşit să adopte vreo poziţie oficială faţă de această criză, cu excepţia unei rezoluţii privind prăbuşirea în Ucraina a avionului Malaysian Airlines care efectua zborul MH17.
Dupa Mediafax,nato.int

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.