Cornel Dabu, un bărbat de 40 de ani, din comuna Turburea, fost angajat al Complexului Energetic Oltenia, și-a pierdut viața, în urma unui accident rutier produs pe autostradă, în Budapesta. Evenimentul rutier a avut loc pe 6 ianuarie. Acesta a plecat la muncă în Germania, însă ulterior s-ar fi răzgândit, iar la întoarcere, la un moment dat, s-ar fi hotărât să coboare din autocar și atunci când a încercat să traverseze autostrada, în Budapesta, tânărul ar fi fost lovit de o cisternă. Gorjeanul din satul Poiana, calificat în meseria de sudor, era căsătorit și a lăsat în urmă un copil, minor. ”Din ceea ce am auzit, acesta era în autocar, se întorcea în România, el suferea de o boală, iar la un moment dat ar fi avut o criză, în timp ce se afla în autocar, în Ungaria. Acesta ar fi sărit chiar din mers și a fugit, dar moartea nu i se trage de aici, ci atunci când a traversat a fost accidentat. Șoferul autocarului a spus că are și niște remușcări, că a fugit din autocar și l-a lăsat. Acum a zis că încearcă să-l aducă în țară, șoferul. Poliția face o anchetă. Am luat și noi legătura cu familia, cu Poliția, să vedem ce soluții găsim, o să-i dăm și noi un ajutor de înmormântare de la primărie”, a declarat pentru Gorjeanul, Ion Bârcă, primarul comunei Turburea.
Detalii în ediția de mâine!