Începând de astăzi, 21 elevi, două fete și 19 băieți, din anul II de studiu de la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi ,,Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani, vor efectua stagiul de practică în județul Gorj.
”În cursul acestei dimineți, comanda unității și șefii de structuri cu atribuții în coordonarea stagiului de practică au avut o primă întâlnire cu elevii sosiți la unitate pentru efectuarea stagiului de practică, iar în urma acesteia, elevii au fost repartizați să desfășoare activități specifice în cadrul structurilor de pază și protecție instituțională ale inspectoratului din municipiile Târgu-Jiu și Motru și în localitățile Bărbătești, Bumbești Jiu și Rovinari. Elevii vor fi îndrumați în stagiul de practică de tutori profesionali, care vor aprecia activitatea desfășurată de către elevi şi vor executa misiuni specifice împreună cu aceştia. La finalul stagiului de practică, în urma centralizării rezultatelor obţinute, a modului de comportare şi de implicare în activități, tutorii profesionali vor întocmi fișe de evaluare în care se vor consemna note, care vor fi transmise la unitatea de învăţământ de unde provin elevii”, a precizat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al IJJ Gorj.
Tinerii vor efectua stagiul de pregătire în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu”, până pe 10 februarie 2017.