FOTO: Angajatul unei primării din Gorj, condamnat după ce a lovit un polițist

405

Gabriel Vasile, tânărul de 25 de ani, din comuna Vladimir, acuzat că, pe 19 iunie, l-ar fi agresat pe șeful Postului de Poliție Săulești, a aflat prima sentință, la Judecătoria Târgu-Cărbunești. Angajatul Primăriei Vladimir, pe microbuzul școlar, a fost condamnat de prima instanță la 10 luni şi 15 zile de închisoare cu suspendare, pentru ultraj. Hotărârea nu este definitivă. Judecătorul de caz a decis și ca angajatul Primăriei Vladimir să muncească în folosul comunității, fie la școală, fie în cadrul instituției la care lucrează. Acesta a cerut să fie judecat conform procedurii simplificate, în cazul recunoaşterii învinuirii, solicitarea fiind admisă. ”Deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestului la domiciliu de la 27 iunie 2016 la 02 septembrie 2016. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de doi ani. Impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Şcolii Generale Nr. 1 Andreeşti sau în cadrul Primăriei Comunei Vladimir, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, au decis judecătorii.

REACȚII ÎN EXCLUSIVITATE ÎN EDIȚIA DE MÂINE! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.