Administratorul unui depozit de lemne, din orașul Tismana, s-a ales cu dosar penal, în urma unui control efectuat de poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică și de specialiştii silvici din cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
”Administratorul societăţii respective, un bărbat de 42 de ani, ar fi întocmit şi prezentat două avize de însoţire pentru volumul total de 42,45m 3 de material lemnos de esenţă fag şi molid, pentru a induce în eroare organele de control şi a corela stocul scriptic şi stocul faptic existent în depozit”, a precizat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.