După protestul SANITAS, S-au identificat soluţii pentru majorarea veniturilor din Sănătate

615

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS) şi cei ai Federaţiei SANITAS, în urma discuţiilor din 7 aprilie, au ajuns la concluzii pozitive referitoare la revendicările sindicaliştilor din sănătate. Cel puţin aşa reiese dintr-un comunicat al MS. Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS, care se va întruni în data de 18.04.2015, va analiza rezultatele acţiunii din data de 7 aprilie şi va hotărî strategia organizaţiei noastre pentru perioada imediat următoare.

Marţi, 7 aprilie 2015, chiar de Ziua Mondială a Sănătăţii, Federaţia SANITAS a pichetat Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Ministerul  Finanţelor, în intervalul orar 10.00-12.00.
La aceste manifestări au participat circa 500 de membri de sindicat din întreaga ţară, inclusiv din judeţul Gorj. Sub presiunea salariaţilor aflaţi în stradă, reprezentanţii celor trei ministere au invitat delegaţiile sindicaliştilor SANITAS la negocieri. Discuţiile purtate cu această ocazie şi încercările de a soluţiona revendicările salariaţilor din sistemul sanitar şi de asistenţă socială, s-au încheiat cu următoarele concluzii: în data de 15 aprilie 2015, ora 14.30, va avea loc o întâlnire a reprezentanţilor Federaţiei SANITAS, miniştrii Nicolae Bănicioiu, Rovana Plumb şi Eugen Teodorovici şi reprezentanţii structurilor asociative ale autorităţilor publice locale; tot în data de 15 aprilie 2015 va fi convocat Consiliul Naţional Tripartit pentru rezolvarea situaţiei C.C.M. la nivel de sector de activitate „Sănătate. Activităţi sanitar-veterinare”; până în data de 31 mai 2015, va fi supusă dezbaterii publice noua lege de salarizare a angajaţilor din sistemul bugetar; până în data de 15 mai 2015, va fi adoptat noul regulament de sporuri pentru sistemul sanitar. Tot în luna mai 2015 va fi emis ordinul privind reglementarea calităţii de persoană fizică independentă a asistentului medical. Începând cu 1 iulie 2015, ministrul Sănătăţii s-a angajat să identifice soluţii pentru asigurarea creşterii veniturilor salariaţilor din sistem.

Soluţii identificate
Ministerul Sănătăţii şi Federaţia SANITAS au identificat soluţii pentru majorarea sporurilor salariale şi a veniturilor din sistem, se arată într-un comunicat al MS. „Ca ministru susţin majorarea veniturilor personalului din sănătate, ca mod de a asigura o bună funcţionare a sistemului sanitar. După acordarea unei majorări de 100 de lei, încă de la începutul anului 2015, vom colabora cu Federaţia SANITAS astfel încât să reglementăm în mod pozitiv acordarea sporurilor salariale, iar din a doua jumătate a anului să putem veni şi cu o majorare a veniturilor”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.
Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS, care se va întruni în data de 18.04.2015, va analiza rezultatele acţiunii din 7 aprilie şi va hotărî strategia organizaţiei noastre pentru perioada imediat următoare.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here