Decizie definitivă după încăierarea din clubul din Novaci

520

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au decis ca Gheorghe Boris, tânărul de 19 ani, din Bengeşti-Ciocadia, acuzat că a lovit cu briceagul un minor de 17 ani, în timp ce se aflau în clubul PM, din Novaci, să rămână în arest. Acesta a contestat măsura privativă de libertate, luată iniţial la Tribunalul Gorj, însă acţiunea sa a fost respinsă. Hotărârea este definitivă. „Respinge, ca nefondată, contestaţia. Obligă pe contestator la 150 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”, a stabilit instanţa din Bănie.

Suspectul de etnie romă a fost apărat de avocatul său, Narcis Nădrag. Acesta a susţinut că petrecăreţii din Novaci ar fi început conflictul, iar clientul său ar fi atacat cu briceagul ca să se apere. „Ei au debutat conflictul, ei au fost cei care au agresat, într-adevăr s-a aplicat de către clientul meu o lovitură de cuțit, dar din punctul meu de vedere și pe această cale rog organele competente să facă ancheta așa cum trebuie făcută și să cerceteze, mai există cel puțin o infracțiune de tentativă de omor, tatăl minorului lovește cu sticla în cap. Lovitura de cuțit s-a produs spre finalul conflictului, după ce fiul și-a văzut tatăl și unchiul căzut”, a declarat Narcis Nădrag.

Încăierea a avut loc pe 5 februarie. Miercuri, alţi 10 clienţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, ulterior însă fiind eliberaţi. (L.F.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.