Dumitru Daniel Florin, un bărbat de 29 de ani, din Târgu-Cărbunești, a fost reținut în urmă cu puțin timp, în timp ce se afla la Tribunalul Gorj. Acesta era dat în urmărire internațională pentru trafic de droguri, iar judecătorii au emis pe numele lui și un mandat de arestare preventivă în lipsă. Tânărul se prezentase în fața instanței la propriul proces, în care sunt implicați și frații lui, însă a fost observat la timp de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale. În total, opt persoane au fost trimise în judecată sub acuzația că, începând cu luna ianuarie 2015, ar fi achiziţionat ”cantităţi importante de medicamente care au în componenţă substanţe cu conţinut stupefiant, acestea fiind procurate de la diferiţi distribuitori de medicamente, precum şi din farmacii, de pe raza judeţelor Sibiu, Alba, Hunedoara şi Vâlcea”. Drogurile erau duse în Norvegia.
Detalii în ediția de mâine!