Contracte de achiziţii publice, verificate de polițiști: 42 de persoane, reținute pentru 24 de ore

553

Poliţiștii de investigare a criminalităţii economice au organizat în 2016, la nivel național, mai multe acțiuni pentru verificarea legalităţii încheierii şi derulării unor contracte de achiziţii publice. În urma controalelor au fost întocmite 946 de dosare penale, faţă de 50 de persoane fiind dispuse măsuri preventive. Prejudiciul creat bugetului de stat, prin derularea ilegală a contractelor de achiziţii publice, a fost în valoare de peste cinci miliarde de lei, pentru recuperare fiind instituite o serie de măsuri.

”Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au efectuat activităţi de verificare a legalităţii încheierii şi derulării unor contracte de achiziţii publice şi pentru descoperirea prejudiciilor aduse bugetului de stat, în domeniile administraţie publică, sănătate şi învăţământ. Anul trecut au fost înregistrate 946 de dosare penale în acest domeniu, dintre care 406 în urma sesizării din oficiu a poliţiştilor. Dintre dosarele penale înregistrate, 840 au avut ca obiect fraude specifice achiziţiilor publice în domeniul administraţie publică, 65 în domeniul sănătaţii și 44 în domeniul învățământului. În urma administrării probatoriului, 391 de dosare au fost înaintate parchetelor competente, cu propunere de declinare. Au fost întocmite 54 de referate cu propunere de trimitere în judecată, iar în 40 de dosare au fost emise rechizitorii. De asemenea, faţă de 50 de persoane s-au dispus măsuri preventive, dintre care opt au fost arestate preventive, iar 42 au fost reținute. Prejudiciile cauzate bugetului de stat, prin derularea ilegală a contractelor de achiziţii publice au fost în valoare de peste 5 miliarde de lei, iar pentru recuperarea acestora au fost instituite măsuri asigurătorii în valoare de 1,7 miliarde de lei”, se precizează într-un comunicat al Poliției Române. (L.F.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.