Unul dintre cei patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 35 şi 60 de ani, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, reținuți miercuri de polițiștii gorjeni, sub acuzația de contrabandă cu țigarete, a fost prezentat în fața instanței. Magistrații de la Judecătoria Târgu-Jiu au decis ca Ion-Mihail Matală să fie arestat preventiv. ”Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Dispune luarea faţă de inculpatul Matală Ion-Mihail, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, a măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 20 zile.Cu drept de contestaţie”, a stabilit instanța. Acesta a fost prins în urma celor zece percheziții efectuate, miercuri, în județele Gorj, Mehedinți și Teleorman. În urma descinderilor, polițiștii au confiscat aproape 30.000 de țigarete, 5.000 de grame de tutun mărunţit și 76 de litri de alcool. Bărbatul arestat a fost prins chiar în timp ce aducea marfa din Serbia. Acesta se află în autoturism, pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta-Turnu Severin, după ce intrase în ţară prin Vama Porţile de Fier. ”În urma percheziției, din autoturism au fost ridicate 15.680 ţigarete de diferite mărci, 1.800 de grame de tutun mărunţit şi cinci litri de alcool, pe care cei doi le-ar fi introdus în mod fraudulos, pe teritoriul României, pentru a le comercializa. Simultan, polițiștii au efectuat 10 percheziţii, pe raza judeţelor Mehedinţi, Gorj şi Teleorman, la domiciliile altor persoane care ar fi participat la distribuirea şi comercializarea produselor de contrabandă, fiind ridicate în vederea confiscării 13.500 ţigarete de diferite mărci, 3.200 de grame de tutun mărunţit şi 71 de litri de alcool”, a precizat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Anchetatorii spun că, în perioada aprilie – mai, cei în cauză ar fi constituit un grup infracțional prin care distribuiau, în județul Gorj, țigarete de contrabandă achiziționate din străinătate.