Un minor de 13 ani, din orașul Rovinari și prietenul lui, Valentin Mutu, un tânăr de 25 de ani, din Godinești, sunt cercetați în libertate pentru furt calificat. Fapta a fost comisă luni. Aceștia sunt acuzați că ar fi furat opt sticle de coniac.”Polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari, în timp ce executau serviciul de patrulare pe strada Prieteniei, din localitate, s-au sesizat cu privire la faptul că, la un magazin alimentar, una dintre ușile de acces era întredeschisă. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care a constatat că autori necunoscuţi ar fi pătruns în incinta magazinului, pe o ușă laterală din termopan, de unde ar fi sustras opt sticle cu alcool, în valoare de 150 de lei. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În urma continuării cercetărilor, polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat autorii furtului, ca fiind doi tineri de 13 și 25 de ani, din oraşul Rovinari, respectiv comuna Godineşti, urmând a fi cercetați în stare de libertate”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate. (L.F.)
Baiat bun , precoce .