Daniel Ilean, un bărbat de 44 de ani, din Scoarța, a fost reținut aseară pentru 24 de ore, pentru lovire sau alte violențe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce a agresat un vecin, în timp ce se aflau într-un bar din comună. Ion Cucăilă, victima în vârstă de 43 de ani, a ajuns la spitalul din Târgu-Jiu. Bărbatul a fost lovit la cap, cu o sticlă. ”Poliţiştii gorjeni au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 44 de ani, care a provocat scandal şi a lovit o persoană, pe fondul consumului de alcool. Din cercetări a reieşit faptul că, la data de 2 mai, cel în cauză, în timp ce se afla în incinta unui local de alimentaţie publică din Scoarța, ar fi exercitat acte de violenţă asupra unui bărbat, de 43 de ani, din aceeaşi localitate, pe fondul consumului de alcool”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.