Anunțul făcut de fostul președinte al Tribunalului Gorj, aflat la pensie

526

Fostul președinte al Tribunalului Gorj, Gheorghe Miruță, solicită reîncadrarea în funcţia de judecător la Judecătoria Novaci. Cererea va fi analizată în ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care va avea loc mâine, la ora 10.00. În prezent, acesta este avocat. Gheorghe Miruţă a fost și vicepreşedintele Tribunalului Gorj și a fost eliberat din funcţie în 2010, ieșind la pensie în urma decretului prezidenţial semnat de şeful statului din acea perioadă, Traian Băsescu. Miruţă a fost preşedintele Tribunalului Gorj, timp de două mandate, din anul 2000.

Tot mâine va fi analizată și solicitarea fostului magistrat Aurora Avramescu,  privind reîncadrarea în funcţia de judecător la Tribunalul Gorj. Aceasta și-a depus cererea de pensionare în 2009, iar ulterior a lucrat ca avocat.

În aceeași ședință va fi pusă în discuție cererea fostului vicepreședinte al Judecătoriei Târgu-Cărbunești, Maria Rogojeanu, după ce Secţia pentru judecători a CSM a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru reîncadrare, însă ”nu recomandă Plenului Consiliului Superior al Magistraturii reîncadrarea în funcţia de judecător la Judecătoria Târgu-Cărbuneşti”. Aceasta are o vechime de aproape 30 de ani în magistratură și, în cererea sa, a precizat de ce dorește să renunțe, deocamdată, la pensie. În motivarea cererii, fostul judecător a precizat că ”a exercitat funcția cu pasiune, responsabilitate și seriozitate, iar lipsa activității nu este una care să îi dea liniște și satisfacție”, precizând că reîncadrarea ar fi o măsură care ar veni atât în sprijinul său, sub aspect psihologic, cât și material, dar și în interesul instanței, în condițiile în care numărul de dosare a crescut. De asemenea, în aceeași solicitare a fost atașată și situația posturilor la Judecătoria Târgu-Cărbunești, trei fiind vacante, printre acestea aflându-se și unul de vicepreședinte.

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii va stabili dacă cei trei foști judecători vor fi reîncadrați în funcție, iar numirea ar urma să fie făcută de președintele României.  (L.F.)

3 COMENTARII

  1. Ufff.. nu se mai satura … nu ati facut bani din avocatura pe cit va asteptati?? Miruta preda si la facultate…. lasati fraților pe altii..ca nu au loc tinerii de voi…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.