Amenzile de circulaţie s-au majorat de astăzi, după ce salariul minim brut pe economie a crescut de la 1.050 la 1.250 de lei. Astfel, un punct-amendă, care reprezintă 10% din valoarea acestuia, va fi de 125 de lei. Potrivit Codului Rutier, pentru încălcarea regulilor de circulaţie, cea mai mică amendă va fi de 250 de lei, întrucât se calculează de la două puncte, iar cea mai mare sancţiune va ajunge la 12.500 de lei.
Pentru şoferii care vor depăşi limita de viteză, sancţiunea va porni de la 375 de lei, faţă de 315, cât era până astăzi. 375 de lei vor plăti şi cei care vor fi prinşi fără centura de siguranţă.