Lidia Giurea, o femeie de 69 de ani, din comuna Urdari, şi-a pierdut viața, în această seară, în urma unui accident. Evenimentul rutier a avut loc pe Drumul Județean 674. Primele cercetări arată că victima a traversat neregulamentar strada şi a fost lovită de un autoturism. Medicii au efectuat manevrele de resuscitare, însă la final a fost anunțat decesul. Şoferul în vârstă de 20 de ani, vecinul pensionarei, din comuna Urdari, se află la Poliție, fiind întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.