VIDEO: INCENDIU VIOLENT LA CASA DIN SĂCELU A UNUI BUCUREȘTEAN

1732

Casa din comuna Săcelu, a unui bărbat din București, în care a funcționat oficiul poștal din localitate, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață. „În jurul orei 06.30, prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de un incendiu izbucnit la o construcție în comuna Săcelu, sat Săcelu. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Gărzii de Intervenție Novaci, precum și o autospecială de lucru cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu, echipajele de intervenție constatând că incendiul se manifesta violent la clădirea construită în mare parte din lemn, cu posibilitate de propagare.  Din fericire, nu au fost înregistrate victime. În acest moment, intervenția este în dinamică, incendiul este localizat și se lucrează pentru lichidarea acestuia”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.