Program pascal în centrele subordonate DGASPC

643

Pentru a marca Învierea Domnului, în centrele din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj vor fi organizate, pentru beneficiari – copii, tineri şi bătrâni – diverse activităţi specifice. Potrivit conducerii DGASPC Gorj, tot cu acest prilej, 134 de beneficiari vor avea bucuria de a sărbători Sfintele Sărbători Pascale împreună cu persoanele dragi, fiind învoiţi în familie.

„Pentru beneficiarii care vor rămâne în centrele noastre, pe perioada Sărbătorilor Pascale, programul va fi următorul: activităţi de cunoaştere având ca scop formarea caracterului moral-creştin; discuţii libere privind datinile şi obiceiurile pascale (28 aprilie – 3 mai 2016); confecţionarea de obiecte cu tematică pascală (felicitări, ouă, coşuleţe din materiale reciclabile), folosite pentru înfrumuseţarea spaţiului unde locuiesc beneficiarii – 29 aprilie 2016; îndrumarea copiilor/tinerilor spre spovedanie şi însoţirea acestora la slujbele religioase; împărtăşania, participarea beneficiarilor la slujba de Înviere – 30 aprilie 2016; implicarea beneficiarilor în pregătirea meniului de Paşte – 30 aprilie 2016; implicarea beneficiarilor în aranjarea mesei de Paşte – 1 mai 2016; desfăşurarea de activităţi în aer liber – 2 mai 2016”, a declarat directorul DGASPC Gorj, Dumitru Cotrună. De asemenea, cu ocazia Sfintelor Paşte, meniul zilnic al beneficiarilor va fi unul tradiţional acestei sărbători (cozonac, ouă roşii, friptura din carne de miel, sucuri, prăjituri).
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

  1. Niste mincinosi, numai de minciuni sunt buni si de laude i-a amagit cu un ou si o tocanita de miel mai mult zeama decat carne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here