În perioada 21-23 decembrie, la Primăria Municipiului Târgu-Jiu, au fost depuse nu mai puţin de 21 de solicitări de către cuplurile care vor să-şi unească destinele în noaptea dintre ani, sub Poarta Sărutului. “Avem 21 de cupluri care şi-au depus actele aferente în vederea oficierii căsătoriilor imediat după trecerea în 2016, sub Poarta Sărutului. Ceremoniile vor fi oficiate de către primarul Florin Cârciumaru. 14 din cele 21 de cupluri sunt din Gorj şi din municipiul Târgu-Jiu. De asemenea, avem câte un cuplu din: Suceava, Arad, Olt, Bucureşti, Ilfov şi două cupluri din Dolj. Toate aceste cupluri au achitat taxa aferentă de 400 de lei. După oficierea căsătoriilor, mirii vor primi tort, flori şi şampanie”, a declarat Lavinia Petriţa, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.
Situaţia căsătoriilor oficiate de-a lungul anilor la Târgu-Jiu, sub Poarta Sărutului, chiar după trecerea în noul an este următoarea: 2002 – 7 căsătorii; 2003 – 11 căsătorii; 2004 – 18 căsătorii; 2005 – 6 căsătorii; 2006 – 12 căsătorii; 2007 – 19 căsătorii; 2008 – 19 căsătorii; 2009 – 16 căsătorii; 2010 – 16 căsătorii; 2011 – 20 căsătorii; 2012 – 14 căsătorii; 2013 – 26 căsătorii; 2014 – 16 căsătorii; 2015 – 18 căsătorii.
Izabella Molnar