Luna iulie se pare că nu a fost una prolifică pentru gazdele unităţilor de cazare din judeţul Gorj, în ciuda faptului că mulţi români au avut concedii, însă aceştia nu au dorit în număr mare să bifeze Gorjul ca şi loc de vacanţă.
Potrivit ultimei informări transmise de Direcţia Judeţeană de Statistică, numărul turiştilor sosiţi în Gorj a scăzut în luna iulie a acestui an cu 8,8% faţă de aceeaşi lună a lui 2013. Astfel, conform datelor furnizate, în iulie 2014, s-au înregistrat 8.070 de sosiri ale turiştilor, cu un total de 19.699 de înnoptări.
În acest fel şi numărul înnoptărilor a scăzut cu 14,3% faţă de anul precedent, rezultând un indice de utilizare netă a locurilor de cazare de 28,4%.
Pe tipuri de structuri de primire turistică, din numărul total al sosirilor, 46,8% au fost în hoteluri, 6,2% în moteluri, 1,6% în vile turistice, 10,1% în pensiuni agroturistice, 16,2% în pensiuni, 0,6% în cabane turistice şi 18,5% în alte structuri de primire a turiştilor care au poposit pe meleagurile Gorjului.
De asemenea, din totalul înnoptărilor, 61,6% au fost în hoteluri, 5,4% în moteluri, 12,3% în pensiuni turistice rurale, 10% în pensiuni, 0,5% în cabane, iar procentul nopţilor petrecute în alte structuri de primire turistică este de 9,4%.
Câştigurile salariale, în creştere
Potrivit lui Gheorghe Popescu, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Gorj, din ultimul buletin statistic reiese faptul că veniturile gorjenilor au urcat puţin. Câştigul salarial mediu net al gorjenilor a crescut în luna iulie cu 6,1% faţă de luna anterioară, respective cu 148 lei. Astfel, în cea de-a şaptea lună a anului, câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Gorj a fost de 25.063 lei, iar cel net de 1.846 de lei. Potrivit specialiştilor Direcţiei Judeţene de Statistică, judeţul Gorj ocupă locul patru în clasamentul judeţelor ordonate descrescător, salariul mediu nominal net fiind mai mare decât media la nivelul ţării cu 7,4%, mai precis cu 127 lei. Comparativ cu iunie 2014, câştigul salarial mediu net a crescut cu 110 lei, respectiv cu 6,3%.
Pe sectoare de economie, nivelul câştigurilor salariale medii nete a fost de 2.352 de lei în industrie şi construcţii (în creştere cu 8,1% faţă de luna anterioară), 1.522 lei în agricultură, silvicultură, piscicultură, servicii anexe şi 1.297 lei în servicii (+2,2%).
Poziţia 36, la societăţi înmatriculate
Autorizaţiile de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în luna iulie 2014 au fost în număr de 53, înregistrând o creştere cu 10,4% faţă de luna precedentă şi o scădere cu 11,7% faţă de luna iulie 2013.
De asemenea, din numărul locuinţelor date în folosinţă la nivelul judeţului nostru în cel de-al doilea trimestru al anului în curs, au fost în număr de 74, dintre care 45 în mediul urban şi 29 în cel rural.
Totodată, în luna iulie 2014, în judeţul Gorj a fost înmatriculată o singură societate comercială cu participare străină la capitalul social subscris, cu o valoare totală a capitalului social subscris de 0,2 mii lei.
Astfel, pe total ţară, judeţul Gorj ocupă locul 36 în funcţie de numărul societăţilor înmatriculate cu participare străină la capitalul social şi locul 40 în funcţie de capitalul social exprimat în valută.
Izabella Molnar