Numărul turiştilor, care au vizitat judeţul nostru în luna octombrie a acestui an, a fost unul vizibil mai scăzut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Acest lucru reiese din ultimul buletin emis de Direcţia Judeţeană de Statistică, unde se mai arată faptul că, la polul opus, veniturile salariaţilor au crescut.
În luna octombrie 2015, în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică existente în judeţul Gorj, s-au înregistrat un număr de 6.021 sosiri ale turiştilor (fiind în scădere cu 24,7% faţă de octombrie 2014), cu un total de 9.947 înnoptări ale turiştilor (-40,3%), rezultând un indice de utilizare netă a locurilor de cazare de 16,7%. Pe tipuri de structuri de primire turistică, din numărul total al sosirilor, 46,4% au fost în hoteluri, 8,5% în moteluri, 0,9% în vile turistice, 1,4% în cabane turistice, 15,9% în pensiuni turistice, 10,0% în pensiuni agro-turistice şi 16,8% în alte structuri de primire turistică. De asemenea, din numărul total al înnoptărilor, 45,1% au fost în hoteluri, 7,4% în moteluri, 0,7% în vile turistice, 1,2% în cabane turistice, 16,0% în pensiuni turistice, 19,3% în pensiuni agro-turistice şi 10,3% în alte structuri de primire turistică.
Salarii, mai mari cu trei procente
Tot conform ultimului buletin emis de Direcţia Judeţeană de Statistică, în judeţul Gorj, în luna octombrie a.c., câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.510 lei, cu 3,1% mai mare decât în luna anterioară, respectiv cu 76 lei. Cu un câştig salarial mediu nominal net de 1.799 lei în luna octombrie 2015, judeţul Gorj ocupă locul 8 în clasamentul judeţelor ordonate descrescător, salariul mediu nominal net fiind mai mic decât media la nivelul ţării cu 3,8%, respectiv cu 72 lei.
Comparativ cu luna anterioară, câştigul salarial mediu net a crescut cu 54 lei, respectiv cu 3,1%. Pe sectoare ale economiei, nivelul câştigului salarial mediu net a fost de: 2.119 lei în industrie şi construcţii (în creştere cu 2,5% faţă de luna anterioară), 1.696 lei în agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit (-7,3%) şi 1.484 lei în servicii (+4,5%).
Scăderi s-au mai înregistrat, de asemenea, la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale. În acest caz, în octombrie a.c., acestea au fost în număr de 36, înregistrând o scădere cu 28,0% faţă de luna precedentă şi cu 14,3% faţă de luna octombrie 2014.
Tot în octombrie 2015, în judeţul nostru a fost înmatriculată o singură societate comercială cu participare străină la capitalul social subscris, cu o valoare totală a capitalului social subscris de 0,2 mii lei. Astfel, pe total ţară, judeţul Gorj ocupă locul 34 în funcţie de numărul societăţilor înmatriculate cu participare străină la capitalul social şi locul 36 în funcţie de capitalul social exprimat în valută.
Izabella Molnar