Transalpina rămâne închisă până la începutul verii

514

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a decis să prelungească restricţiile rutiere pe Transalpina cu încă două săptămâni. DN 67C era închis inițial până la mijlocul lunii mai, însă, ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile, a fost luată hotărârea de a prelungi restricţiile până pe 31 mai.

Cea mai înaltă și cea mai frumoasă șosea din țară – Transalpina – rămâne închisă circulației publice, deocamdată. Drumarii au încercat de mai multe ori să intre pe şosea, însă aceasta este acoperită cu zăpadă şi cu bucăţi de stâncă. De altfel, sâmbătă, între Novaci şi Rânca s-a înregistrat ploaie îngheţată. Fenomenul îngheţ-dezgheţ face ca de pe versanţi să se rostogolească în continuare stânci. De asemenea, în zona de creastă încă mai este zăpadă.
În toamna anului trecut, Transalpina a fost închisă din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Deși mulți se așteptau ca la începutul acestei luni circulația rutieră să fie reluată, deocamdată „Drumul Regelui” rămâne închis.

Transalpina, legătura Ardealului cu Oltenia
„Drumul Regelui” sau Transalpina, conform denumirii oficiale, este şoseaua cea mai înaltă din România (DN 67 C). Aceasta urcă din Novaci (500 m), trece prin Rânca (1.579 m) şi atinge în Pasul Urdele altitudinea de 2.145 m, pentru a ajunge la Obârşia Lotrului (1.361 m) şi de acolo se continuă până la Sebeş. Odată devenită accesibilă, Transalpina este mândria autorităţilor locale, dar şi a tuturor gorjenilor.
Iniţial, această şosea a fost construită şi pietruită de germani în timpul Primului Război Mondial, din raţiuni militare, dar a fost foarte puţin folosită. În Perioada Interbelică a fost reconstruită şi dată în folosinţă în 1935, când a fost inaugurată chiar de regele Carol al II-lea, de aici şi denumirea de „Drumul Regelui”. Transalpina este parcursă pe traseul Sebeş – Şugag – Obârşia Lotrului – Rânca – Novaci într-un timp de aproximativ 3 – 4 ore.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here