Comuna Căpreni se află într-o continuă dezvoltare şi modernizare. Exceptând canalizarea, în această comună gorjeană există toate utilităţile.
Salubritatea este cel mai nou (şi de succes) serviciu de care beneficiază cei 2544 de locuitori ai săi.
Un bun gospodar, aşa este considerat primarul Emil Cătănoiu de către cetăţenii comunei Căpreni. De douăzeci de ani el conduce destinele acestei localităţi şi se pare că o face destul de bine, atât timp cât realizările se observă şi oamenii sunt mulţumiţi. Apă curentă, gaze, asfalt, iluminat public şi, de câteva săptămâni, serviciul de salubritate sunt lucrări înfăptuite de Emil Cătănoiu pentru localnicii comunei.
Salubritate, la standarde europene
Serviciul de salubritate este cea mai nouă realizare cu care se poate mândri edilul Cătănoiu. Căprenenii sunt fericiţi că au unde să-şi depoziteze gunoaiele. „Am intrat în rândul oamenilor civilizaţi, odată cu introducerea acestei prevederi şi punerea ei în funcţiune. Se lucrează la standarde europene”, susţine un localnic din Căpreni.
Emil Cătănoiu ne-a declarat că „serviciul de salubritate a fost un succes. În cadrul său îşi desfăşoară activitatea opt persoane: doi funcţionari, patru muncitori şi doi şoferi. Avem două maşini luate pe fonduri Phare şi le folosim împreună cu alte trei comune: Stoina, Stejari şi Dănciuleşti. Oamenii au primit foarte bine vestea şi se strâng gunoaie peste aşteptările noastre. Deocamdată, prima lună a fost mai mult de informare, dar din iunie vom impune şi tarifele pentru fiecare gospodărie”.
Acţiune a elevilor de strângere a gunoaielor
O acţiune ecologică a avut loc la începutul acestei luni în Căpreni. „Iniţiativa a aparţinut Primăriei, Poliţiei şi Petromului. La aceasta au participat elevii, serviciul de salubritate şi membri de la OMV (care lucrează la staţia de gaze din localitate)”, conform declaraţiei primarului Emil Cătănoiu. Scopul acţiunii a fost de informare, mobilizare a tinerilor în vederea strângerii pet-urilor şi hârtiilor aruncate la întâmplare şi păstrarea curăţeniei în comună. S-au strâns patruzeci de saci menajeri (de 120 l) de gunoaie.
Minodora Sucea
Da…este totul clar in privinta salubrizari….modernizare….apa curenta ….o investitie ce nu valoreaza prea mult…din moment ce apa nu ajunge la consumator….bieti oameni dupa o zi de munca nu pot sa .si faca o baie…pt ca apa se da ff putin….si cind ajunge nu are presiunea necesara….aici trebuie luate masuri……