Sentință definitivă pentru criminalul lui Labă!

707

Bărbatul, care l-a ucis în vară pe Costel Labă cu o singură lovitură în zona capului, a primit la sfârșitul săptămânii trecute verdictul final din partea instanțelor de judecată, Curtea de Apel Craiova condamnându-l pe acesta pe fondul deciziei inculpatului de a recunoaște faptele, bărbatul spunând încă de la început că nu a vrut să îl omoare pe Labă, ci doar să îl sperie. În vară cei doi au avut o scurtă altercație la un local din oraș, Constantin Viorel Bașalderu lovindu-și victima suficient de tare încât aceasta să se dezechilibreze și să dea cu capul de o bordură de beton, decesul producându-se pe loc. La instanța de fond, criminalul a primit o pedeapsă de 6 ani și 6 luni, pe care a contestat-o însă, dar fără succes. “Respinge apelul ca nefondat. Deduce în continuare arestarea preventivă de la 3.09.2015 la zi. Obligă apelantul inculpat la 360 lei cheltuieli judiciare către stat din care 260 lei reprezintă onorariu avocat oficiu ce se va avansa din fondurile M.J. Definitivă”, au stabilit judecătorii.
În această toamnă inculpatul a fost obligat de instanța de judecată și la plata unor sume destul de mari drept despăgubiri și daune pentru familia și rudele celui decedat, sentința respectivă nefiind contestată în nici un fel, până acum, de către Bașalderu. “Obligă inculpatul Başalderu Constantin Viorel la plata către părţile civile Labă Sterie şi Labă Marioara a sumei de 15.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale şi a sumei de câte 40.000 lei pentru fiecare dintre aceste părţi civile, cu titlu de daune morale. Obligă inculpatul Başalderu Constantin Viorel la plata sumei de 20.000 lei către partea civilă Pătrăşcoiu George, cu titlu de daune morale. Obligă inculpatul Başalderu Constantin Viorel la plata către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj a sumei de 610,40 lei, cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 276 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 lei către părţile civile, soţi, Labă Sterie şi Labă Marioara, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat ales. Obligă inculpatul la plata sumei de 750 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 650 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu pentru inculpat, ce se va avansa din fondurile M.J. către Baroul Gorj”, au decis magistrații.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here