Șase consilieri municipali au făcut figurație pentru Negrescu

555

Șase din cei 19 consilieri municipali, prezenți, luni, la ședința de Consiliu Local Târgu-Jiu, au încercat, fără succes însă, să îl mențină pe penalul Marian Negrescu încă șase luni la cârma Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, în detrimentul respectării unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. În momentul în care au fost avertizați că riscă o amendă de 200 de lei fiecare pentru nerespectarea legii, cei șase aleși, cinci de la PNL și unul de la PMP, au dat înapoi și s-au abținut de la votul prin care se stabilea destituirea lui Negrescu din funcția ocupată timp de 24 de ani.

În ședința de Consiliu Local Târgu-Jiu de ieri, consilierii PNL, cinci la număr, au susținut menținerea în funcția de manager al Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” a lui Marian Negrescu pentru care ANI a solicitat, încă de luna trecută, destituirea urgentă, conform sentinței definitive și irevocabile a Înaltei Curți. Aleșii PNL au redactat chiar acest lucru și l-au înaintat vineri CL, deși știu că, prin acest demers, ar fi împiedicat punerea în aplicare a unei sentințe judecătorești. Prin hârtia respectivă, aleșii PNL solicitau, inițial, amânarea proiectului de hotărâre care stabilea destituirea lui Negrescu, ca apoi să vrea rămânerea în funcție încă 6 luni a acestuia, pe motiv că ar trebui ca acesta să își termine unele proiecte(??) aflate în derulare. Mai exact, aleșii au încercat să dea de înțeles că teatrul de la Târgu-Jiu mai că s-ar închide fără Negrescu, care oricum va conduce din umbră, pe interimatul lui Cosmin Brehuță.

Lădaru a taxat demersul electoral
Solicitarea a fost susținută și în CL, deși consilierul ALDE, Eduard Lădaru, a taxat, în plen, demersul aleșilor PNL, cărora la vot li s-a alăturat și Grădinaru de la PMP.
Cei șase consilieri, avertizați de juriștii primăriei că vor fi amendați, s-au limitat, în final, doar să se abțină de la votul prin care Negrescu și-a luat adio de la funcția ocupată în ultimii 24 de ani.
Reamintim că, săptămâna trecută, comisia de specialitate a Primăriei Târgu-Jiu a hotărât destituirea lui Negrescu din funcția de manager al teatrului la solicitarea ANI și în baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile a Înaltei Curți, care susține că managerul în cauză nu mai poate ocupa funcții publice timp de 3 ani de zile.

În anul 2014, Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul lui Marian Negrescu, managerul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“ din Târgu-Jiu, întrucât, în perioada 2008 – 2013, a încheiat cu teatrul 42 de contracte de colaborare pentru activități și prestații artistice, atât în calitate de director/manager al teatrului, cât și în calitate de colaborator, contracte în urma cărora a obținut un folos patrimonial în sumă de 466.128 de lei. Potrivit ANI, directorul Marian Negrescu a încălcat atât dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/ 2003, potrivit cărora „Prin conflict de interese se înțelege situația în care o persoană ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative… Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective… Persoana față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului“, potrivit Legii nr. 161.

1 COMENTARIU

  1. Aurel Popescu, primarul interimar al municipiului Târgu Jiu, a precizat: „Este evorba de o hotărâre judecătorească pe care nu o comentăm, iar ANI ne-a recomandat să să punem în aplicare de îndată aceată hotărâre. Regret că se întâmplă acest lucru, dar am copilărit cu Marian Negrescu. Concursul va avea loc în cel mult patru luni de la punerea în aplicare a acestei hotărâri de Consiliu Local”.
    Incredibil!!!! Il dau afara dar imi pare rau pt ca am copilarit impreuna! Acesta este primarul din tg jiu, cel care intentioneaza sa fie ales primar la urmatoarele alegeri…… Un hot dovedit, si care nu este aratat cu degetul de primarie, cea care gestioneaza banii obstei, banii nostri, le pare rau ca-l dau afara dupa ce ANI i-a amenintat ca-i amendeaza in prima faza si apoi incepe si procese cu cei care impiedica punerea in aplicre a hotararii judecatoresti…. Posibil sa il votam pe acest individ, acest cetatean bine intentionat care sa ne conduca urmatorii ani, dupa ce, a condus alaturi de Carciumaru atatia ani?
    Sa nu credeti ca PNL este mai breaz. Pai sa vedem cine joaca rolul de opozitie in Gorj, adica PNL…. Berca, prieten f apropiat cu Negrescu, vezi cati bani ii dadea pe fundatia personala pe cand era a conducerea Astra Asigurari. Negrescu, prieten din copilarie cu Aurel Popescu, cu fostul Prefect Andrei Lliviu (PDL). Carciumaru, un alt prieten apropiat etc…. Care este diferenta intre PSD si PNL sau PMP in Gorj? Este normal ca liderul PNL in Tg Jiu, actual al PMP, sa aiba in Parcul Central un restaurant pe pamantul primariei? Ce opozitie sa faca aceste persoane? Asadar in Tg Jiu nu exista opozitie, exista numai PSD indiferent de ce declara cei alesi. Alesi de cine?
    Se aleg ei intre ei pt ca populatia din Tg Jiu nu participa la vot, este scarbita, defapt asta si vor, participarea minim,a asigura victoria sigura a PSD. O participare masiva poate aduce o nesiguranta a alegreilor. Pot castiga ceilaltii, adica prieteni lor cu care sunt asociati in afaceri si ma refer la cei enumerati mai sus. Marcel Romanescu vine din PDL prieten cu Davitoiu cel cu restaurantul din Parcul Central, prieten cu Liviu Andrei(PDL si apoi Sub Prefect de Bucuresti din partea PSD). Din pacate indiferent de alegere …. avem cam acelasi meniu. Este evident ca parca arata mai bine si e mai citit Romanescu, dar nu e ceva care sa ma scoata din casa, cu taoate astea trebuie sa ies si sa nu mai vad la conducere PSD-ul. Toti, dar absolut toti enumerati mai sus sunt prieteni f buni cu Negrescu. Orasul este mic si practic toti ii cunosc pe toti. Insa cand cineva fura si e dovedit , nu e normal s-l acoperim sau sa-l sprijinim si daca suntem fortati…sa ne abtinem de la destituire. Cam asta este clasa politica din orasul nostru. Concursul pe postul de director la Elvira Godeanu, a devenit ceva fatal pt obste, daca pleaca Negrescu orasul se duce de rapa! HAhahaha…e rusinos, e scandalos. ATENTIE!!! Brehuta, este interimar, director la Elvira Godeanu, dar este si profesor la Liceul de arta ? Acest conflict de interese se va judeca in lunile viitoare tot de ANI….In concluzie este un putergai general la Tg Jiu, ce se poate face? Pai in primul rand sa iesim masiv la vot si sa dam de pamant cu PSD-ul, apoi sa nu mai acceptam hotiile unor oameni marunti si sa organizam concursuri nationale unde sa POATA, participa si altii din alte zone, sa schimbe acest aer statut de hoit provincial. Orasele deschise catre cei care merita si care nu indeplinesc conditia sa fie Gorjeni, au avut numai de castigat. Politia s- si faca datoria serios si poate, poate, orasul se va mai scutura de aceste capuse hidoase. Pai un fost comandant de politie in Tg Jiu, prieten din copilarie cu Carciumaru si care a fost data afara de la conducerea politiei printr-un scandal national, dat si pe posturile tv nationale, poate emite pretentii sa fie ales primar in tg jiu, si sa si castige????? Nu cred! Referitor la Negrescu, cand cineva sta pe post 24 de ani, creeaza o mafie in jurul sau care il va sustine pana la moarte sau pana la puscarie, e clar, nu uimeste pe nimeni. Oricum din cate cunosc eu se pregatesc dosare si celor din jurul lui Negrescu, pt ca el a reusit sa fure (intotdeauna suma descoperita nu este decat o frantura din ce s-a furat, dar nu s-a dovedit) ajutat si sustinut, singur nu ar fi reusit. Ajutat in primul rand de Carciumaru, un Gorjean corect si cinstit, un orataor deosebit (ca si Calinoiu), oameni gospodari…hahahahaa. La vot trebuie sa megrem in numar mare, masiv si sa curmam aceasta ciuma rosie care nu se schimba de 27 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here