După pichetările de luna trecută, membrii Sanitas sunt dispuşi să continue acţiunile de protest. În luna noiembrie, sindicaliştii vor intra în grevă generală, acţiunea revendicativă fiind precedată de o grevă de avertisment de două ore, care va avea loc la începutul lunii viitoare.
Membrii SANITAS cer alocarea a 6% din P.I.B. pentru Sănătate. De asemenea, ei solicită asigurarea finanţării sistemului sanitar pentru trimestrul IV al anului în curs şi acordarea integrală a drepturilor salariale, dar şi menţinerea sistemului actual de organizare a spitalelor, în vederea asigurării unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, în regim public. Alte revendicări ale reprezentanţilor SANITAS sunt: creşterea veniturilor salariale pentru toate categoriile de personal sanitar, începând cu 1 ianuarie 2014; respectarea normativelor de personal şi elaborarea regulamentelor de sporuri; aplicarea principiilor şi coeficienţilor de ierarhizare privind clasele de salarizare conform Legii nr. 284/2010; negocierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul Sectorului Sănătate; negocierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul Sectorului Asistenţă Socială; elaborarea şi promovarea unei legi a salarizării specifice în asistenţa socială, pornind de la principiile şi coeficienţii Legii nr. 284/2010, care să asigure creşterea salariilor în sector începând cu data de 1 ianuarie 2014.
Noi forme de protest
Cu toate că luna trecută au participat la pichetări, în Capitală, membrii Sanitas sunt pregătiţi să-şi continue protestele. Potrivit informaţiilor postate pe pagina de internet a federaţiei, „salariaţii din Sănătate se vor afla, începând cu data de 14 octombrie, în grevă japoneză, marcată prin purtarea, pe braţ, a unei banderole tricolore. De asemenea, sindicaliştii şi-au propus ca în perioada 9-23 octombrie, printr-o colaborare cu European Federation of Public Service Unions-E.P.S.U. (Federaţia Europeană a Sindicatelor din Serviciile Publice), în spitalele publice să se facă fotografii cu grupuri de salariaţi ţinând în mână afişe cu sloganurile EPSU: ”Nu austerităţii!”, ”Jos mâinile de pe drepturile negociate!” şi altele. Pozele rezultate vor fi trimise atât Guvernului, cât şi preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, şi preşedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy.
M.S.