S-au trezit leii! Craiova a umilit-o pe Dinamo

812

Universitatea Craiova a revenit în partea superioară a clasamentului după un succes entuziasmant împotriva marii rivale, Dinamo Bucureşti. Oltenii lui Mangia au trecut cu 3-0 de “câini”, jucătorii gazdelor fiind mai inspiraţi în momentele decisive ale partidei. Mirko Pigliacelli a fost îngerul păzitor din poarta Ştiinţei, iar paradele sale din prima repriză au fost completate de reuşita noului vârf al Craiovei, Elvir Koljic, care a înscris cu o puternică lovitură de cap, exact înainte de pauză. Gazdele s-au dezlănţuit în partea a doua, iar căpitanul Mitriţă a arătat, încă o dată, de ce poartă banderola şi a înscris două goluri superbe (`69, `76), ultimul din pasa aceluiaşi Koljic. Bucureştenii au avut câte o bară pe repriză, fiind parcă incapabili să strice seara de vis a suporterilor olteni, care au oferit o coregrafie de zile mari, nu înainte de a cinsti memoria “Tunarului” Ion Oblemenco. “De patru generații încoace, în acest loc de pe pământ, s-o dai pe Știința mai departe e cel mai de preț legământ“, a fost mesajul Peluzei Nord.

Mangia: “Am jucat foarte bine”
Victoria Craiovei a venit în momentul ideal, având în vedere că urmează pauza competiţională, iar Devis Mangia poate integra mai bine noile piese în angrenajul echipei. Pe lângă Elvir Koljic, în Bănie s-a întors şi Nuno Rocha, iar Meza Colli are şanse să debuteze la Mediaş. Antrenorul italian s-a declarat extrem de mulţumit de evoluţia elevilor săi. “Am jucat foarte bine. Am făcut și câteva greșeli, însă e un rezultat bun. Sunt mulțumit de felul cum a jucat Koljic, de Mitriță, de cum a jucat toată echipa. E important, cu siguranță. Prima repriză a fost una echilibrată. Am avut ocazii și noi, au avut și ei, însă a doua repriză am controlat-o noi“, a spus Devis Mangia. “Suntem foarte fericiți, am câștigat contra lui Dinamo, rivala noastră. Ușor-ușor se vede că echipa a început să meargă. Este incredibil ce a fost și în teren, dar și în tribune. Contra lui Dinamo să câștigi cu 3-0, pentru noi este fantastic. Ambele goluri au fost frumoase, Nicu a dat o pasă foarte bună. Aveam nevoie de un pivot (Koljic – n.r.), să pot să intru în combinații, tot ce aveam nevoie era de un vârf masiv“, a declarat Mitriță, lăudând transferul atacantului bosniac. Antrenorul dinamoviştilor, Florin Bratu, a recunoscut că diferenţa s-a făcut la finalizare. “Am făcut o primă repriză bună, dar nu e suficient acest lucru. Nu am reușit să înscriem, am avut o bară. Am primit acel gol la ultima fază din prima repriză mult prea ușor. Mă deranjează că jucătorii mei sunt iresponsabili la fazele defensive și nu vorbesc numai de fundași. Adversarii nu m-au surprins neapărat. Craiova a făcut un joc de așteptare, are jucători buni și calitatea individuală a făcut diferența. Scorul este destul de mare pentru ce s-a realizat pe teren“, a spus fostul atacant.

Koljic: “Nu mă voi opri aici”
Titularizat în premieră de Mangia, noul vârf al Craiovei, Elvir Koljic, a avut un debut de vis şi le-a promis fanilor noi evoluţii bune în tricoul Ştiinţei. Kojjic a declarat că a rămas impresionat de atmosfera de pe Oblemenco, unde speră să progreseze ca fotbalist. “E normal că m-am simțit bine, am dat gol și am dat pasă de gol. Cred că nu aici mă voi opri. Foarte frumoasă atmosfera, nu m-am așteptat la așa ceva. Cred că am meritat să câștigăm și mă bucur pentru suporterii noștri, pentru că ne-au susținut în acest fel. Înainte să ajung la Craiova am avut oferte, dar nu concrete. Mă bucur că am ajuns la Craiova și că pot crește aici. Voi sărbători această prestație aici, nu în Bosnia“, a declarat atacantul de 23 de ani. Următorul meci al Craiovei va avea loc la Mediaş, împotriva formaţiei Gaz Metan.

“U“ Craiova – Dinamo 3-0 (1-0)
Au marcat: E. Koljic `45+2, Mitriță `69, `76.
Craiova: Pigliacelli – Borța, Kelic, Ferreira – Briceag, Cicâldău (`59, Mateiu), Fedele, Bancu – Bărbuț, Koljic (`88, Mihăilă), Mitriță (`79, Burlacu). Antrenor: Devis Mangia.
Dinamo: Penedo – Delorge, Popescu, Katsikas, Grigore – Nistor, Gomelt, Cooper – Pesic (`72, Popovici), D. Popa (`65, Axente), Salomao (`77, Hanca). Antrenor: Florin Bratu.
Au arbitrat: Marcel Bârsan – Ciprian Florin Danșa, Marius Nicoară; Iulian Dima.
Observatori: Marian Salomir, Ion Cățoi.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.