Reţele de canalizare extinse pentru cetăţenii din Drăgoieni

589

Locuitorii cartierului Drăgoieni din municipiul Târgu-Jiu vor beneficia de anul viitor de reţele moderne de canalizare menajeră, lucrările în acest sens fiind deja începute.

Mai multe străzi ale cartierului Drăgoieni sunt în stadiu de şantier ca urmare a lucrărilor de extindere a reţelelor de canalizare, demarate de municipalitate. “În prezent, se derulează lucrările de extindere a canalizării menajere în zona de est a municipiului. Este vorba de obiectivul «Extindere canalizare menajeră în zona periurbană Drăgoieni», obiectiv ce cuprinde realizarea reţelei de canalizare menajeră atât în cartierul Drăgoieni, cât şi pe străzile din zona de est respectiv Calea Bucureşti, Petreşti, Sf. Dumitru, Aleea Sf. Dumitru şi Aleea Amaradia. Proiectul cuprinde realizarea unei reţele colectoare de peste 16 km cu menţiunea că în Drăgoieni reţeaua se realizează pe ambele părţi ale drumului naţional pentru a se evita intervenţiile asupra acestuia şi în plus pe întregul traseu se vor executa şi racordurile inclusiv căminele de racord pentru consumatori.

bscap0004Obiectivul face parte din strategia de dezvoltare a infrastructurii de apă şi canalizare la nivelul municipiului şi este corelat cu celelalte proiecte realizate în cadrul master-planului ce a fost elaborat pentru modernizarea, extinderea şi reabilitarea sistemului de apă şi canalizare astfel încât prin proiectul major demarat anterior de către operatorul Aparegio în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu, respectiv Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în cadrul căruia au fost realizate atât extinderea şi modernizarea staţiei de tratare a apelor uzate, cât şi redimensionarea colectoarelor principale din municipiu astfel încât sistemul este proiectul pentru a răspunde cerinţelor actuale şi de perspectivă”, a declarat şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, Raul Chiriac.
bscap0006Investiţia va fi pusă în funcţiune spre finele anului viitor, valoarea acesteia ridicându-se la aproximativ 5 milioane de lei. “Investiţia se ridică la suma de 5 milioane de lei fără TVA şi este finanţată în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, program finanţat de la bugetul de stat. Este o extindere a canalizării menajere astfel încât să permită racordarea la canalizarea oraşului a locuitorilor din cartierul Drăgoieni. Termenul de execuţie este de 12 luni. Spre sfârşitul anului viitor lucrarea va fi finalizată şi pusă în funcţiune”, a precizat reprezentantul municipalităţii.
bscap0009Lucrări similare de reabilitare şi extindere a canalizării menajere şi pluviale au loc în această perioadă în cartierele Debarcader şi Griviţei. În ceea ce priveşte ultimele două obiective menţionate, acestea au o valoare totală de 5,5 milioane de lei, fondurile provenind de la bugetul local.
Izabella Molnar

bscap0011

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here