Posturi vacante la Primăria Târgu-Jiu

819

Primăria Municipiului Târgu-Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor publice de execuţie vacante, de inspector, clasa I, gradul profesional principal, din cadrul Direcţiei turism şi evenimente culturale, precum şi pentru postul de consilier juridic clasa I, gradul profesional asistent, Serviciul juridic-contencios, Direcţia juridică şi administraţie publică. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Proba scrisă pentru postul de inspector principal se va derula pe 13 iulie, de la ora 10.30, iar pentru cea de consilier juridic va fi susţinută pe 12 iulie, de la aceeaşi oră, urmând ca data şi ora interviurilor pentru cele două posturi vacante să le fie comunicate ulterior candidaţilor. Pentru înscrierea la concurs, candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine: cererea de înscriere la concurs; copia actului de identitate; copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care arată îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care dovedesc vechimea în muncă; cazierul judiciar; adeverinţă medicală; curriculum vitae.
Pentru postul vacant de consilier juridic, candidaţii trebuie să deţină: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă în domeniul Ştiinţelor Juridice, specializarea Drept; vechime de minim un an în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice; să fie absolvent al unui curs de formare/specializare operare calculator dovedit cu certificat/atestat. De asemenea, pentru funcţia de inspector principal, sunt impuse următoarele condiţii pentru candidaţi: să fie absolvenţi de studii universitare de licenţă; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum cinci ani; să fie absolvent al unui curs de formare/specializare operare calculator dovedit cu atestat/certificat.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here