Gorjeanul Gabriel Zăvoi a fost omorât, în 2011, pe raza satului Licurici de prietenul său din copilărie, Loredan Florin Toma. Ambii aveau 37 de ani la momentul evenimentului, cu diferenţa că Zăvoi a intrat de tânăr în pământ, în timp ce Toma, frate de poliţist, a fost băgat, la fel, în arest. A primit o condamnare de şase ani, şi asta deoarece omorul calificat de care fusese acuzat cu patru ani în urmă, de către procurori, s-a transformat, pe parcursul judecăţii, în lovire şi alte violenţe. A efectuat însă din pedeapsă doar patru ani, ieri, o instanţă a Tribunalului Gorj dându-i biletul spre libertate. Toma beneficiază astfel, în mod şocant, de liberare condiţionată, după ce cu patru ani în urmă i-a luat viaţa, la nervi, amicului său de pahar.
Deţinutul Loredan Toma, fratele poliţistului Marian Toma, a apelat de mai multe ori la instanţă, în ultimele luni, solicitând să fie eliberat din închisoare, de fiecare dată solicitarea sa nefiind aprobată de magistraţi. Asta însă până ieri, când contestaţia la refuzul Judecătoriei Târgu-Jiu de a-l pune în libertate, s-a avizat favorabil.
“Admite contestaţia formulată de petentul Toma Loredan Florin împotriva sentinţei penale nr. 907 din 15.04.2015 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. 4269/318/2015. Desfiinţează sentinţa penală şi, judecând: Admite cererea de liberare condiţionată şi dispune liberarea condiţionată a condamnatului Toma Loredan Florin, aflat în executarea pedepsei de 6 ani închisoare, conform mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea nr. 499/2014 emis de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în baza sentinţei penale nr. 335/2014. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei onorariu avocat oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Gorj”, se arată în sentinţa definitivă dată, ieri, de Tribunalul Gorj. Toma a fost astfel pus în libertate, după ce a efectuat doar o parte din pedeapsa de şase ani primită pentru că i-a luat viaţa prietenului său, Gabriel Zăvoi.
Pumnii aducători de moarte
Munca procurorilor gorjeni care au instrumentat cazul lui Toma pare în van dacă ne gândim că aceştia l-au trimis în judecată pe inculpat pentru o faptă care l-ar fi ţinut după gratii cel puţin 15 ani, şi nu doar patru cât a efectuat acesta din pedeapsă. Reamintim astfel că tragedia a avut loc pe data de 18 iulie 2011, în satul Frumuşei, din comuna Licurici, Toma fiind trimis în judecată în octombrie 2011, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat. Din probatoriul administrat în faza de urmărire penală a rezultat că la data de 18 iulie 2011, în timp ce se aflau în drumul public din satul Frumuşei, comuna Licurici, pe fondul consumului de alcool, Toma i-a aplicat prietenului său, Gabriel Zăvoi, lovituri cu pumnul şi picioarele, în mod repetat, în zone vitale ale corpului, producându-i leziuni traumatice foarte grave, în urma cărora victima a decedat după câteva minute. Toma şi Zăvoi, ambii în vârstă de 37 de ani, se cunoşteau din copilărie, între locuinţele lor fiind o distanţă de aproximativ 100 de metri. Mai mult, erau şi rude într-un grad mai îndepărtat. În ultima perioadă, înaintea morţii lui Gabriel Zăvoi, cei doi mergeau împreună să muncească pe la diferite persoane sau să consume băuturi alcoolice prin localuri.
Primise, iniţial, doar patru ani
De altfel, un an mai târziu, Florin Loredan Toma a fost condamnat la executarea unei pedepse de patru ani de închisoare, încadrarea faptei fiind însă schimbată din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, din pedeapsa aplicată urmând a fi dedusă durata reţinerii şi arestării preventive, de la 18 iulie 2011, la zi. Pe lângă interzicerea anumitor drepturi, Florin Toma trebuia să plătească 2.412, 35 lei despăgubiri materiale şi 40.000 lei daune morale către partea civilă Zăvoi Porumbiţa, bani pe care i-a achitat eşalonat, potrivit unei alte hotărâri a instanţei.
De asemenea, Toma mai trebuia să plătească şi 718 lei despăgubiri civile către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj, precum şi 2.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Totodată, în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, instanţa de judecată a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a sentinţei, în vederea introducerii acestora în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Sentinţa, în cauză, a fost pronunţată în data de 7 februarie 2012 de Tribunalul Gorj, Toma făcând apel. În final, Toma a primit 6 ani, anul trecut, ca acum să fie pus în libertate, după arestul prelungit pe durata procesului şi detenţia din Penitenciarul Târgu-Jiu.
A.Stoica