Pandurii, umiliţi la Târgu Mureş!

628

Etapă de etapă, Pandurii Târgu Jiu primeşte câte o palmă. Seria de meciuri fără victorie se prelungeşte îngrijorător pentru trupa gorjeană, care nu a bifat niciun succes pe terenul de la Motru. Mai mult, de la plecarea lui Adrian Iencsi, ai noştri nu mai bat pe nimeni nici în deplasare, iar, în aceste condiţii, Liga a 3-a pare din ce în ce mai aproape. Deşi au multe “meciuri” şi în tribunale, o eventuală retrogradare ar însemna dispariţia pandurilor, gorjenii fiind lăsaţi, de ceva vreme, fără susţinere de către membri asociaţi.

S-au bătut singuri!
Oaspeţii nu s-au mişcat rău în prima repriză pe Trans-sil. Fostul jucător al mureşenilor, Ciprian Rus a deschis scorul pentru Pandurii în minutul 18, după ce l-a învins pe Moga cu un şut din 16 metri. Din nefericire, gazdele au revenit până în pauză, Petra reuşind să-l bată pe Stanca din careul mic, după ce a urmărit un balon venit din transversală (`36). Repriza a doua a adus dezastrul pentru vizitatori. La fel ca în ultimele confruntări, gorjenii au luat gol după o fază fixă, Candrea finalizând din 6 metri un corner bătut de Stoica (`48). Oaspeţii s-au năpustit în atac, au ratat ocazii mari, dar au rămas şi fără căpitan în minutul 70, Stanca fiind eliminat pentru un fault din postură de ultim apărător, după ce a încercat un dribling în faţa unui jucător advers. Pentru că operase toate schimbările, banca Pandurilor a hotărât ca Homei să-i ia locul portarului eliminat. Aşa cum era firesc, mureşenii au profitat de această oportunitate şi au mai punctat de două ori, prin Panait (`86) şi Petriş (`90+2).
“A fost un meci pe care l-am pierdut absolut din cauza noastră. Au fost nişte întâmplări nefericite pe care le pun pe seama ghinionului. Am condus cu 1-0, a început repriza a doua, iar în mai putin de 10 minute, 3 jucători de-ai noştri s-au accidentat şi au fost schimbaţi. După aceea, a venit o pată de judecată a unui portar cu peste 400 de meciuri, care din dorinţa de a câştiga a vrut să facă presiune asupra careului. La 40-45 de metri de poartă a vrut să dribleze, a pierdut mingea şi a luat roşu. Este regretabil, pentru că era minutul 70, şi puteam uşor să revenim cu o echipă care avea valizi doar 15 jucători. Am văzut foarte multe meciuri la viaţa mea, dar nu mă aşteptam la ce s-a întâmplat la Târgu Mureş, să-ţi pice 3 jucători în 5-10 minute. Dar poate şi-au îndeplinit obiectivele, poate nu au fost bine pregătiţi fizic, s-a întâmplat ceva, că doar n-a venit trăznetul. Vom analiza această situaţie. Sunt convins că vom depăşi această perioadă grea, şi vom forma o echipă competitivă. A contat şi faptul că Adrian Bogoi nu a putut sta pe banca”, a declarat principalul creditor al clubului Marin Condescu.

ASA Târgu Mureş – Pandurii Târgu-Jiu : 4-1 (1-1)
Stadion: Trans-Sil (Târgu Mureş – Mureş)
Au marcat: Mihai Petra `36, Robert Candrea `48, Dan Panait `86, Tiberiu Petriş `90+2 / Ciprian Rus `18
Eliminat: Răzvan Stanca `70 (roşu direct)
ASA: Moga – Băjan, Candrea (cpt.), Kilyen, Mendy – P. Iacob, Petriş – Al. Stoica (`85, R. Iliescu), Licu (`76, D. Panait ), C. Sîrbu – Petra (`72, Mijokovic ). Rezervă neutilizată: Negruşa. Antrenor: Marius Popescu
Pandurii: Rz. Stanca (cpt.) – Homei, Celea (`66, Turda), D. Lung, Drugă – Şut, Dănăricu (`63, Raiciu), Durkovic, Brînzan – Dodoi (`58, D. Pîrvulescu), Cip. Rus. Rezerve neutilizate: D. Popescu – Vodă, Şendroiu, Al. Vasilescu. Antrenor: Dorian Gugu
Arbitru: Marian Barbu (Făgăraş); Asistenţi: Petrică Ionuţ Cîmpeanu (Cluj-Napoca) şi George Bogdan Duţă (Bacău).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here